În perioada 31 august – 3 septembrie 2017, Transilvania Train pornește într-o nouă aventură unică, pe 40 de roți, prin Transilvania.
Trenul pleacă azi dimineața de la de la Brașov pe traseul Sighișoara-Mediaș-Alba Iulia-Sebeș-Sibiu-Făgaraș, va ajunge azi la Mureni, în jurul amiezii unde face și prima oprire, iar călătorii vor face un tur al satelor Saschiz, Mesendorf, Cloasterf , Criț, Bunești și Viscri, apoi vor pleca în Sighișoara unde se vor caza pentru o noapte și vor realiza un tur nocturn al cetății Sighișoara.
De la Sighișoara, Transilvania Train va pleca spre Medias unde pasagerii celebrului tren vor experimenta tradițiile culturii transilvănene, de la țiglărie până la împletituri, vor afla detalii despre arhitectura sau istoria locurilor, biologia pajiștilor și vor avea parte de cursuri de artă fotografică.
Și călătoria continuă…
Transilvania Train este inspirat din celebrele trenuri turistice…
… Classic Courier sau Scandinavian Express, ducând experiența turistică la un nivel nou. Călătorii vor fi, astfel, personajele principale într-o aventură epică printre satele, pădurile și dealurile Transilvaniei, traseul având ca puncte de reper localitățile: Brașov – Saschiz – Sighișoara – Mediaș – Alba Iulia – Sebeș -Sibiu – Făgăraș. Este o experiență turistică exclusivistă, numărul maxim de pasageri fiind de 270. Primul tren turistic din România funcționează o singură dată pe an, în 2017 dar și în următorii doi ani.
5% din încasări vor fi redirecționate pentru restaurarea unor biserici fortificate. Transilvania Train 2017 este organizat împreună cu CFR Călători și are în compunere 5 vagoane bar-bistro. Mai multe despre program dar și despre prețuri, afli intrând pe site-ul evenimentului, aici. De asemenea, aici poți vedea un interviu despre Transilvania Train.
Cristina Vancea, sursa Transilvania Train
Foarte frumos…dar banii de ce nu ar putea fi directionati in vederea restaurarii unor spitale???Cred ca ar fii mukt mai ok 🤔