Trauma copiilor din casele de tip familial

Sute de suflețele sunt abandonate anual în județul Mureș în spitale – și nu numai acolo – de mame cu alte priorități. Oficial, aproximativ 1.000 de copii își caută adăpostul în casele de tip familial, unde li se asigură masa, educația, igiena…și chiar mai mult. Față de vechile centre de plasament, unde erau adunați cu sutele, noile inovații de îngrijire par a fi o soluție mai bună. Dar problemele nu au dispărut! Abuzurile, violurile, bătăile fac încă parte din imaginea care a conturat de-a lungul timpului existența acestor copii. Totuși, peste toate (oricât de bune ar fi soluțiile adăpostirii acestor copii) rămâne TRAUMA. Copiii abandonaţi de părinţi resimt, pentru tot restul vieţii, trauma abandonului. Iar cei care îi îngrijesc ulterior fac o muncă extrem de dificilă …

Este cunoscut faptul că după Revoluţie viaţa copiilor din internatele româneşti, desfăşurată în condiţii mizere şi adeseori supusă unor abuzuri fizice (bătăi) sau sexuale, a contribuit la înrăutăţirea imaginii României pe plan extern. Între timp, s-au luat măsuri de îmbunătăţire a vieţii orfanilor. Orfelinatele au fost desfiinţate şi s-a încercat integrarea tinerilor în medii familiale cât mai apropiate de cele normale. Care este situaţia actuală a tinerilor orfani sau abandonaţi mureşeni, aflaţi din rândurile care urmează.

De la orfelinate la case

Astăzi, copiii orfani sau abandonaţi nu mai trăiesc cu sutele în vechile orfelinate, unde individualitatea lor era înmormântată împreună cu şansele lor puţine de integrare în societate. Acum, aceşti copii trăiesc în case de tip familial care au rolul de a le oferi modelul vieţii în familie, alături de părinţii sociali, învăţarea şi deprinderea unui program de viaţă ordonat şi bine structurat – somn, servirea mesei, joc etc. ,,Denumirea de orfelinat nu se mai foloseşte începând cu anul 2000. Orfelinatele erau fostele centre de plasament. În prezent, în judeţul Mureş nu mai există centre de plasament. Ultimul mare centru s-a desfiinţat anul trecut – centrul de plasament de la Zau de Câmpie. Acest centru a fost închis ca urmare a finalizării strategiei naţionale privind reforma protecţiei copilului. S-a urmărit ca şi climatul familiar, care era o necesitate pentru aceşti copii, să fie unul de casă de tip familial, casă cu efectiv restrâns de copii şi nu în acele centre mamut care găzduiau până la 300 de copii.

Procesul de reformă a început în 2004, s-a închis prima dată Centrul de plasament Numărul 2 de pe strada Mihai Eminescu, apoi Centrul de plasament 3, de pe strada Lenin, Centrul de Plasament 1 de pe strada Trebely, Centrul de plasament Luduş şi cel de la Zau. La care se adaugă şi cel de la Miercurea Nirajului. Ele au fost înlocuite cu o reţea judeţeană de case de tip familial – 36 de case coordonate de instituţia noastră, care fac parte din sistemul public de protecţie”, a precizat Doru Constantin, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş (DGASPCM).

Implicarea ONG-urilor

„Ca şi alternativă la sistemul public mai există şi un număr de 15 case de tip familial coordonate de ONG-uri, deci cu management privat.
În sistemul public avem un total de 462 de copii, aflaţi în plasament la case de tip familial, la care se adaugă un număr de 244 copii aflaţi în plasament la casele de tip familial coordonate de ONG-uri. Dar hotărârile de plasament sunt emise tot de către noi. Ei le oferă doar protecţie şi creştere.

Mai avem un număr de 456 de copii tot în plasament, dar în sistem familial la asistenţi maternali. Deosebirea este că aceşti asistenţi maternali sunt angajaţii Direcţiei, dar ei cresc copiii în casele lor, proprietate privată.
Casele de tip familial îşi desfăşoară activitatea în locaţia direcţiei, nu acasă. Maximul de copii per casă este 12”, a completat Doru Constantin.

Violenţă rară, dispariţii dese

Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al DGASPCM, sunt rare cazurile de abuz asupra copiilor în cadrul caselor de tip familial, însă adeseori copiii fug de acasă, pentru o perioadă relativ scurtă: „Maltrataţi nu sunt. Cazuri de abuz sexual nu au fost. Am avut un incident violent: maltratarea unui copil de către tatăl social. Bineînţeles că ne-am autosesizat şi i-am desfăcut contractul de muncă şi a fost luat de poliţie pentru anchetă de răspundere penală. În prezent, procesul este pe rol. Concret, i s-au aplicat copilului 3-4 lovituri cu palma. Dar maltratări care să pună în pericol integritatea fizică a copilului nu au existat.

Însă sunt destul de frecvente plecările fără învoire pe durată relativ scurtă – 48 de ore, 72 de ore. Mai ales cei de vârstă adolescentă pleacă, motivând că s-au săturat, că nu le place climatul, că trebuie să se supună unor reguli, faptul că au program de stingere.
În general ei merg la familii, îşi regăsesc tatăl şi mama biologici şi sunt găsiţi acolo de poliţie. Lunar sunt cazuri de genul acesta. Majoritatea sunt elevi în învăţământul liceal sau profesional”.

Viaţa în casă

Cum se desfăşoară viaţa în casele de tip familial, care este programul tinerilor, am aflat tot de la Doru Constantin: „Este un program stabilit: trezirea la 7, făcut igiena personală, servirea mesei şi fiecare pleacă la şcoală. Seara se repetă: igienă, servirea cinei şi stingerea. Fiecare casă este dotată cu televizor, calculatoare, conexiune la net. În weekend programul este mai relaxat. Sunt copii cărora nu le convine pentru că ei vor să nu facă nimic. Ideea cu care ei s-au obişnuit din păcate este că acest cuplu parental este acolo doar pentru a le asigura igiena, pentru a le face masa şi atât; dar este o concepţie greşită pentru că şi copiii au nişte obligaţii pe care în multe cazuri nu le respectă. Cuplul parental stă permanent acolo. La cererea scrisă a tânărului, noi asigurăm protecţie până la 26 de ani, cu condiţia să urmeze o formă de învăţământ”.

Nevoi speciale

Din păcate, există şi un număr mare de orfani cu dizabilităţi fizice şi psihice. În privinţa acestei categorii de copii se încearcă recuperarea lor, pentru a putea măcar să se hrănească singuri: „Copii cu handicap – o categorie destul de mare, în general afecţiuni dobândite la naştere. Avem un număr de 158 de copii cu handicap grav, care sunt în centre speciale – tot case de tip familial doar că denumirea este centru rezidenţial pentru copii cu deficienţe neuro-psihiatrice. Avem cinci asemenea centre în Tîrgu-Mureş şi trei la Ceuaşu de Câmpie şi avem şi un complex de servicii la Sighişoara. Este o categorie specială pentru că nevoile sunt mai aparte faţă de un copil cu dezvoltare fizică normală şi principalul obiectiv este recuperarea neuromotorie: să aibă deprinderi de bază.

Acolo unde starea de sănătate permite sunt orientaţi către învăţământul special. Avem o colaborare cu trei centre, fostele şcoli ajutătoare, centre şcolare de educaţie incluzivă – 2 în Tîrgu-Mureş şi unul în Reghin. Ele sunt în subordinea Consiliului Judeţean”.

Trauma

Copiii abandonaţi de părinţi resimt, pentru tot restul vieţii, trauma abandonului care se poate manifesta printr-un complex de inferioritate sau prin diferite frustrări: „Avem tineri peste 20 ani şi care încă nu au depăşit acest complex. Chiar dacă noi le găsim familiile şi la un moment au fost duşi… au refuzat contactul cu acestea. Este o traumă mare, consilierea psihologică ajută, dar nu într-o asemenea măsură încât să depăşească această traumă.

În judeţul Mureş cazurile de abandon sunt un fenomen destul de cronic. Copii nou- născuţi abandonaţi în secţiile de neonatologie am avut în 2012, în trimestrul 1 – 22, trimestrul 2 – 26, trimestrul 3 – 18. Fenomenul este alarmant şi cei de la secţiile de maternitate au luat nişte măsuri preventive – mama care vine în spital să nască este fotografiată, chiar şi amprentată, să aibă o evidenţă ca poliţia să identifice mamele care părăsesc copiii imediat după naştere”.

Abuzuri

„Mai avem fenomenul de abuz, nu neapărat fizic sau sexual, ci neglijare. Este vorba în 75% din cazuri despre copii din mediul rural. Părinţii sunt ocupaţi cu munca câmpului sau zilieri pe diferite terenuri şi preferă să lucreze şi lasă copiii pe seama unor copii mai mari. Am avut cazuri – 5 copii într-o casă şi lăsaţi în grija unui copil de 12 ani. Apoi există cazuri mai rare de copii abuzaţi prin exploatare economică – îndemnaţi şi constrânşi să cerşească, să facă munci fizice care le pun în pericol starea – de exemplu, copil de 10 ani care-l ajuta pe tatăl său să facă munci în construcţie.

Foarte mulţi sunt copiii care-i ajută pe părinţi la munca câmpului şi nu sunt lăsaţi la şcoală. Acesta este un fenomen mare, grav, cu cea mai mare pondere dintre cazurile de abuz”, a menţionat Constantin Doru.

Probleme juridice în cazul violențelor

Desigur, există şi probleme juridice, adică situaţii în care Direcţia pentru Protecţia Copilului nu poate interveni deşi un copil este abuzat, de exemplu agresat fizic în mod repetat: „O problemă de ordin juridic… De exemplu, dacă un copil este abuzat fizic, bătut urât, echipa noastră mobilă fără acordul părintelui nu poate să intre în casă pentru că e proprietatea lui. Se face cerere la judecătorie şi judecătorul emite o ordonanţă prezidenţială. Pe baza acesteia poliţia poate să intre şi să ne dea copilul.

Apoi, să zicem că am găsit un copil neglijat şi l-am plasat în regim de urgenţă la o familie. Părinţii vin şi pe baza unei cereri trebuie să le dăm copilul. Şi s-ar putea ca acei părinţi să reia abuzul. Legea nu permite scoaterea unui copil în mod direct de către noi dintr-un mediu familial care-i pune în pericol viaţa. Trebuie consimţământul părintelui sau ordonanţă prezidenţială. Cu toate că legea permite, decăderea din drepturile părinteşti are loc foarte rar. Anul trecut n-am primit de la judecătorie nicio sentinţă de decădere din drepturile părinteşti”, a precizat Constantin Doru.

Cazuri grave

Din păcate, au existat la casele de tip familial şi unele cazuri grave, mediatizate. De exemplu, anul acesta, de sărbătoarea Sfintelor Paști, un copil de 10 ani a fost bătut crunt de un cuplu parental, în Sîncraiu de Mureş. Bărbatul a recunoscut că l-a bătut pe copil, dar a spus că a crezut că micuţul i-a furat lucruri din casă.

În Sâncraiu de Mureș, în complexul în care locuiește băiatul, există 11 case de tip familial. Cu doar două luni în urma incidentului cu bătaia, complexul a fost zguduit de un alt scandal: un bărbat, angajat să aibă grijă de copii, a întreținut relații sexuale cu una din fetele pe care le avea în grijă, o tânără de 16 ani. Când povestea a ajuns la Poliție, iar bărbatului i-a fost desfăcut contractul de muncă, acesta s-a sinucis.

Însă există şi cazuri în care copiii, din teribilism sau poate din dorinţa de a scăpa de unele îndatoriri, inventează abuzuri. De exemplu, în 2010, la o casă de tip familial din Miercurea Nirajului un scandal de abuz a fost pus la cale chiar de către una dintre tinerele care locuiesc acolo. În urma anchetei, reprezentanţii Direcţie de Protecţie a Copilului au ajuns la concluzia că fata, în vârstă de 20 de ani, cea mai mare dintre tinerele din casă, voia cu orice preţ să scape de părinţii sociali şi le-a pus pe colegele minore să dea declaraţii mincinoase.

Tânăra a profitat de naivitatea lor şi le-a convins să scrie sesizări şi să se lase filmate cu telefonul mobil plângându-se despre așa-zisele abuzuri la care sunt supuse de către părinţii sociali, una dintre fete chiar ameninţând că se va sinucide.

Resurse financiare

Obținerea de resurse financiare și materiale pentru susținerea copiilor în casele de tip familial s-a realizat prin accesarea fondurilor PHARE, Banca Mondială, Programe de interes național (PIN), Programe guvernamentale, județene, stabilirea de parteneriate cu ONG-uri, societăți comerciale, persoane private. Prin programul PHARE ,,Copiii mai întâi”, s-au obținut 300.000 de euro pentru achiziționarea a nouă case pe raza județului Mureș în perioada 2001-2003. Dotarea acestora cu mobilier, aparatură electrocasnică, instalații de încălzire s-a realizat cu ajutorul fundațiilor: LOC, Buckner, Kinderzeit, Speranța Copiilor. În perioada 2004- iunie 2005, Consiliul Județean Mureș și Guvernul României au achiziționat în Cartierul Răsăritului din Comuna Sâncraiu de Mureș 11 case. În realizarea acestui obiectiv și desfășurarea activităților din case, un rol important îl au parteneri ca: Fundația Dove, Asociația Bența, Episcopia de Alba Iulia și Protopopiatul ortodox din Tîrgu-Mureș. În municipiul Reghin funcționează două case familiale, având ca parteneri Guvernul Luxemburghez, Protopopiatul ortodox din Reghin și Consiliul Local. ,,Ele sunt organizate ca pe întreg judeţul şi au fost înfiinţate fie prin proiecte cu finanţare europeană, fie prin programul de interes naţional din partea Guvernului”, a precizat Doru Constantin.

Concluzii

Casele familiale sunt cu siguranţă o soluţie mai bună decât vechile orfelinate unde, din cauza numărului mare de copii aceştia puteau fi mai greu supravegheaţi, instruiţi şi îngrijiţi. Conform informaţiilor primite de la Direcţia pentru Protecţia Copilului de la funcţionarea primelor case familiale (2003) şi până în prezent s-au constatat următoarele: copiii frecventează diferite forme de învăţământ în comunităţile locale cu rezultate bune şi foarte bune; relaţiile cu familia naturală s-au închegat şi perpetuat prin vizite; copiii sunt acceptaţi şi integraţi în comunităţile locale prin participarea la diferite acţiuni comune culturale, morale, voluntariat; realizarea unei relaţii cu grupul parental bazat pe încredere, comunicare, respect reciproc etc.

Totuşi, tinerii sunt urmăriţi în continuare de trauma abandonului, ceea ce afectează uneori şi viaţa în familia socială, determinându-i să fugă de acasă, chiar dacă pe termen scurt, sau să aibă anumite comportamente de respingere a regulilor din casa de tip familial.

Vasile Dancea