Circulația rutieră a fost îngreunată în această dimineață, pe DN 15, ca urmare a producerii unor evenimente rutiere.
Astfel, în jurul orei 08.30, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN 15, în localitatea Sângeorgiu de Mureș.
Din primele cercetări, în accident au fost implicate 2 autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 51, respectiv 29 de ani, iar în urma impactului unul dintre vehicule a părăsit partea carosabilă, intrând în șanțul de pe marginea drumului, lovind ulterior un stâlp de electricitate.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, de 29 de ani, care a fost transportat la unitatea spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.
De asemenea, în această dimineață, pe DN 15, la ieșirea din localitatea Sângeorgiu de Mureș spre Ernei și în localitatea Ernei s-au mai produs alte 2 evenimente rutiere, fără victime omenești, soldate doar cu pagube materiale, care au fost soluționate legal.
În acest moment, circulația se desfășoară în condiții normale.