Autorităţile din judeţul Hunedoara au montat pe cursul râului Mureş, în zona localităţii Bejan, trei baraje de reţinere a unei eventuale unde de poluare provenită de la Termocentrala Iernut, judeţul Mureş.
Datele actualizate luni dimineaţa arată însă că pata de ulei nu este evidentă şi că ar fi putut fi absorbită în amonte, la Şibot, în judeţul Alba.
„Din monitorizările pe care le-a făcut Garda de Mediu şi Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara, unda de poluare nu este evidentă, nu se vede cu ochiul liber. Cu toate acestea, am luat măsuri pentru a preleva probe din punctele în care s-ar presupune că ar trebui să fie poluarea. De asemenea, barajele pe care le-am instalat la confluenţa râului Mureş cu râul Căian rămân active până când timpul necesar traversării acestei unde de poluare va trece de judeţul Hunedoara. Evident, vom face monitorizare continuă”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely.
Potrivit acestuia, pe sectorul din judeţul Hunedoara al râului Mureş nu a fost înregistrată mortalitate piscicolă şi nici alte elemente care ar putea arăta că apa este poluată. De aceea, nu este exclusă varianta ca pata de ulei de pe Mureş să fi fost deja absorbită de barajul montat în amonte, în localitatea Şibot, din judeţul Alba.
„Nu a fost înregistrată mortalitate piscicolă, nu am avut semne de irizaţii sau lucruri care să ne pună în gardă. Oricum, noi sunt foarte precauţi, suntem mobilizaţi pe teren cu toate formaţiunile SGA şi ale ISU şi sper că gestionăm cu bine această problemă”, a spus prefectul.
El a mai arătat că barajele din judeţul Hunedoara sunt montate oblic faţă de axul principal de curgere al râului Mureş, în aşa fel încât o eventuală pată de ulei să poată fi dirijată mai uşor spre un loc de unde poate fi captată cu pompele de suprafaţă.
„Dacă se pune problema, suntem pregătiţi, dar se pare, din ceea ce spun colegii, deocamdată, poluarea este sub control”, a conchis Fabius Kiszely.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.