Trei cărți foarte valoroase și foarte vechi vor intra în colecția Bibliotecii Județene Mureș, printr-o donație ce va fi făcută din fondurile strânse în urma evenimentului Balul Palatului, a cărui a doua ediție va avea loc în 31 octombrie la Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș, a declarat, într-un interviu pentru Radio Son, Cristina Manoilă, unul dintre organizatori.
Potrivit Cristinei Manoilă, Balul Palatului are și o dimensiune caritabilă, astfel că, dacă anul trecut a fost achiziționat în urma evenimentului un tablou al maestrului Aurel Ciupe, dintr-o colecție privată, ediția din acest an va îmbogăți colecția Bibliotecii Județene Mureș cu trei cărți foarte valoroase și foarte vechi.
“Dacă este să vorbim de anul acesta, ne-am îndreptat către Biblioteca Județeană, chiar vineri au ajuns la Târgu Mureș cele trei cărți foarte valoroase și foarte vechi pe care le vom dona Bibliotecii județene. Pot să spun doar că e o carte de la 1600 și ceva, scrisă în franceză și două cărți românești de la 1800, începutul anului 1900”,
a declarat ea.
Potrivit lui Manoilă, donația a fost decisă la începutul anului, iar împreună cu specialiștii Bibliotecii Județene s-au stabilit titlurile care să fie achiziționate, astfel încât acestea să nu se regăsească deja pe rafturile Bibliotecii Județene sau în colecția Teleki, pe care o deține instituția amintită.
“Una dintre cărți vine să completeze o colecție de mai multe cărți care există deja la Biblioteca județeană, lipsesc 2 sau 3 cărți din această colecție, pe una am găsit-o și o aducem acum acasă la Biblioteca județeană, alta e cea de la 1600, e o carte foarte interesantă și apărută în foarte, foarte puține exemplare și e cumva strâns legat de ideea de bibliotecă, iar cea de a treia carte e legată de Primul Război Mondial și 100 de ani de la Marea Unire. Deci cumva facem legătura și cu Centenarul”,
a mai arătat Manoilă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.