Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat, marţi, „profund nemulţumit” de evoluţia lucrărilor de pe Lotul 4 Câmpia Turzii – Cheţani, de pe Autostrada Transilvania, cu o lungime de o lungime de 15,6 kilometri, iar din acest motiv antreprenorul a fost convocat la discuţii cu conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Am vizitat în primă fază tronsonul Iernut-Cheţani, constructorul este în termen, este mobilizat, am văzut că se lucrează intens la grinzile podurilor, deci termenele vor fi respectate şi a menţinut termenul de a da în circulaţie acest tronson la sfârşitul anului 2019. Nu sunt probleme de finanţare, probleme administrative, totul decurge conform graficului. La cel de-al doilea lot, pe care l-am vizitat, pot să spun că sunt profund nemulţumit de modul în care s-a mobilizat constructorul, mâine va veni la domnul Neaga antreprenorul de pe Cheţani-Câmpia Turzii pentru a avea o discuţie foarte aplicată. A avansat faţă de prima vizită (din martie, n.r.) dar mobilizarea pe care o văd în şantier este nesatisfăcătoare şi nu o să tolerez un astfel de comportament în condiţiile în care ministerul, statul român, este partener onest în relaţia pe care o avem cu constructorii. Mâine domnul Neaga (şeful CNAIR, n.r.) a convocat antreprenorul şi, dacă nu se mobilizează, cu siguranţă vom trece la etapa următoare, probabil reziliem contractul”, a declarat ministrul Răzvan Cuc, după ce a verificat stadiul lucrărilor de pe loturile 3 şi 4, între Iernut şi Cheţani şi Câmpia Turzii – Cheţani, cu o lungime totală de 33,5 kilometri.
Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş este împărţită în patru loturi: Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, având o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, iar Lotul 4 Câmpia Turzii – Cheţani are o lungime de 15,6 kilometri.
Două din cele patru tronsoane ale autostrăzii Ungheni – Câmpia Turzii, situate între Ungheni şi Iernut, cu o lungime totală de circa 14 kilometri, au fost date în folosinţă în luna decembrie 2018.
Finanţarea lucrărilor este asigurată în proporţie de 75% prin Programul Operaţional Infrastructura Mare şi restul de 25%, de la bugetul de stat, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru sfârşitul acestui an. (AGERPRES )