În perspectiva lucrărilor de restaurare a Turnului cu Ceas de la intrarea în Cetatea Medievală a Sighişoarei, conducerea Muzeului de Istorie speră să găsească în bila aurită din vârful obiectivului cronica aşezării, despre care se spună că ar fi fost completată şi reaşezată în acest loc în 1894. ‘Cu ocazia lucrărilor de restaurare, ultimele prin care s-a ajuns la acest nivel, în 1894 a fost descoperită cronica oraşului, care cuprinde istoria oraşului de la începuturi şi până în anul 1774. Ea a fost luată, copiată şi continuată până în anul 1894. Sperăm că vom restaura turnul şi cu această ocazie avem o datorie morală şi de onoare de a continua istoria din acele vremuri, să sperăm la anul sau peste doi ani, şi acolo să rămână cronica oraşului. Actuala cronică se găseşte la Arhivele Statului din Târgu Mureş. Este scrisă sub formă de document, este ca o carte legată, în care este trecut anul şi ce s-a întâmplat. Se pare că ar mai fi fost una (o cronică, n.r.) mult mai veche, care a fost găsită în 1774. Avem date despre ea, există şi ediţie publicată în 1921, în cronica oraşului din Turnul cu Ceas. Sperăm să o găsim acolo, să fie şi în bună stare, ca să vedem ceea ce au scris înaintaşii, poate sunt anumite evenimente care ne-au scăpat nouă sau surselor de arhivă, şi noi să continuăm. Avem de lucru, din 1894 până acum este mult de lucru’, a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Teşculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara.
Acesta a spus că globul aurit de pe Turnul cu Ceas are şi o legendă, în sensul că sighişorenii când l-au făcut au vrut să fie cel mai frumos din lume, iar în acest fel i-au construit o bilă aurită, de mari dimensiuni, care ar fi fost aşezată la locul ei de un uriaş. ‘Au dorit să fie cel mai frumos turn şi ca să fie cel mai frumos trebuia să aibă ceva deosebit şi s-au gândit să aibă o bilă. Şi atunci au vorbit cu un uriaş, cică în vremea aceea trăiau uriaşii, care a luat bila şi a aşezat-o în vârful turnului. Şi a lăsat şi un mesaj care merge de-a lungul timpului că această bilă va fi dată jos tot de un uriaş. Dincolo de legendă, bila pare destul de mică de jos, însă se spune că în ea ar intra 10 găleţi de apă, deci ar avea cam 100 de litri şi în interior ar fi cronica oraşului’, a susţinut directorul Muzeului de Istorie.
Nicolae Teşculă a mai spus că Turnul cu Ceas are o înălţime de 64 de metri, iar deasupra bilei aurite există un cocoş care are rolul de giruetă astronomică, care îşi mişcă cu exactitatea poziţia în funcţie de vreme, în sensul că atunci când este îndreptat spre oraşul de jos, va fi vreme bună, iar când se întoarce spre cetate, va ploua.
Potrivit directorului Muzeului de Istorie, Cetatea Sighişoarei a fost atestată documentar într-un act emis de Papa Bonifaciu în 1298, însă există unii cronicari care arată că aceasta era locuită din anul 1191.
AGERPRES