Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că în urma întrevederii avute cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la Cluj-Napoca, s-a luat decizia susţinerii reciproce, inclusiv prin crearea unor grupuri de lucru mixte pentru analizarea propunerilor de regionalizare a României. ‘În primul rând şi în primul rând am discutat punctele în care putem colabora şi să ne ajutăm reciproc, chiar să facem grupe de lucru mixte. Avem şi noi planul nostru pentru regionalizarea ţării, are şi UDMR mai multe variante, dar sunt puncte comune unde ne putem înţelege şi putem să ne aducem aportul, oricât de mici suntem. Mitingul (pentru autonomie, programat la Târgu Mureş pe 10 martie – n.r.) trebuie să fie un punct comun. Mitingul, chiar dacă a fost iniţiat de noi, este organizat sub egida Consiliului Naţional Secuiesc, noi putem să transmitem către organizatori, şi acest sprijin l-am oferit domnului Kelemen Hunor. Nu am primit încă răspuns, cu privire la miting’, a arătat Biro.
Liderul PCM a precizat că întâlnirea cu preşedintele UDMR a avut loc la Cluj-Napoca, joi după-amiază, ocazie cu care au fost trecute în revistă probleme de actualitate politică, ‘mai ales acum cu schimbarea Constituţiei, cu regionalizarea, cu desenarea noilor regiuni’. Biro Zsolt susţine că programul PCM abordează ideea regionalismului asimetric pe regiuni istorice, cum ar fi Moldova de Nord, Bucovina, Moldova de Sud, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banatul, Crişana, Maramureşul. ‘Şi o parte pe care noi o numim Ţinutul Secuiesc, a precizat Biro Zsolt. Aceasta apare şi în programul nostru. Am discutat despre aceste puncte cu domnul Kelemen. Şi UDMR consideră că actualele regiuni sunt foarte mari, nu îşi îndeplinesc rolul pe care ar trebui să îl îndeplinească şi avem puncte comune în acest sens, trebuie să facem regiuni mai mici, mai eficiente. Noi, ca partid de opoziţie în sânul comunităţii maghiare, avem o legitimitate destul de mică, dar totuşi o legitimitate dobândită la alegeri, cu 283 de consilieri locali şi 7 primari, am cerut UDMR, care are o legitimitate şi în Parlament, să ducă o politică responsabilă. Eu consider că noi, PCM, ducem o politică responsabilă dacă avem în faţă şi reprezentăm interesele comunităţii care ne-a ales, interesele comunităţii maghiare şi acest lucru trebuie să-l facă şi UDMR’, a accentuat liderul PCM.
În privinţa mitingului pentru autonomie de la Târgu Mureş, Biro a precizat că ‘UDMR nu are o decizie în acest sens, dar bineînţeles că nu se opune’. ‘Noi, la rândul nostru, putem să fim legătură între CNS şi UDMR, dacă este necesar, putem să transmitem între cele două formaţiuni. Este foarte important ca pe 10 martie să fie cât mai mulţi acolo, ca să dăm glas şi astfel problemelor noastre. Dacă UDMR vrea să ducă o politică responsabilă, atunci trebuie să reprezinte interesele comunităţii care a ales-o şi politica responsabilă este dacă au o poziţie hotărâtă. Dacă pe domnul Borbely (Laszlo Borbely – n.r.) nu-l preocupă, este treaba dânsului, poate nici pe domnul Marko (Bela – n.r.) nu-l preocupă. Sper să ajungem, până la urmă, la un numitor comun. De asta este important să discutăm’, a subliniat Biro Zsolt.
În cadrul conferinţei de presă, Biro Zsolt a ţinut să precizeze că nu este de acord cu ‘politica iresponsabilă dusă de Marko Bela care împarte chiar şi istoria literaturii maghiare, punând în contră pe Nyiro Jozsef cu Kos Karoly’.
AGERPRES