Potrivit comunicatului de marţi al Federaţiei Maghiare de Fotbal, UEFA a finalizat procedura disciplinară iniţiată din cauza manifestărilor rasiste ale fanilor maghiari, în timpul meciului Bosnia-Herţegovina. Înregistrările audio şi video au dovedit fără echivoc că sute de suporteri maghiari au scandat lozinci pline de ură împotriva românilor şi sârbilor, motiv pentru care UEFA a implementat sancţiunea de suspendare din luna iunie, potrivit căreia pentru viitorul meci în deplasare al echipei naţionale maghiare nu este permisă vânzarea de bilete pentru sectorul oaspeţilor. În plus faţă de punerea în aplicare a deciziei anterioare, în urma comportamentului suporterilor maghiari, nu se pot vinde bilete pentru sectorul oaspeţilor nici pentru un alt meci jucat în deplasare, însă această măsură a fost suspendată de UEFA pentru o perioadă de doi ani.
Decizia disciplinară include şi o amendă de 20 000 de euro, iar din cauza folosirii de dispozitive pirotehnice, Federaţia Maghiară de Fotbal trebuie să plătească şi o amendă de 14 500 de euro.
Naţionala Ungariei, care în grupa sa se află pe locul trei, mai are anul acesta încă două meciuri în cadrul Ligii Naţiunilor; pe 16 noiembrie va juca în deplasare, în Olanda, la Amsterdam, iar peste trei zile, pe teren propriu, în Puskás Aréna, împotriva Germaniei.
Sursa: MTI