Analizând anul care tocmai trece, putem spune că munca depusă la timp, răbdarea și perseverența i-au adus rezultate bune.
Asigurarea unei reţele de apă potabilă curentă este o problemă majoră ce condiţionează calitatea vieţii şi dezvoltarea activităţilor economice în comună.
În anul 2017 s-a reușit finalizarea lucrărilor în Răstolița și toate satele care aparțin de comună, s-au racordat aproximativ 30% dintre locuitori. Pentru că apa nu este potabilă, neexistând o stație de clorinare și filtrare, majoritatea gospodăriilor folosesc fântânile pentru consumul de apă. În acest sens s-a depus un proiect la PNDL, prin care s-au primit 2.900.000 de lei pentru modernizare captări, stații de clorinare, proiect care în cursul anului 2018 va fi finalizat.
A fost depus un proiect pentru 6 km asfaltare de drumuri comunale, dar, din păcate, a fost respins din motiv de nefinalizare a canalizărilor. În schimb s-a acceptat construirea a două noi poduri peste râul Mureș, în localitățile Borzia și Iod.
După expertiza făcută, s-a ajuns la concluzia că podurile existente sunt în stare jalnică, neputând fi folosite în continuare. S-a alocat suma de 35.000.000 de lei, iar în lunile ianuarie-februarie 2018 începe licitația pentru realizarea lucrărilor.
În acest an s-a constuit un Cămin Cultural nou în sat din fonduri proprii, căminul vechi a fost demolat. Printr-un proiect depus la PNDL s-a obținut suma de 490.000 de lei, în anul 2018 se vor moderniza școala și grădinița din comună, se va construi o scară de incendiu, un paravan pe holul de la etaj și se va schimba complet centrala termică existentă.
În această săptămână, Ministerul Energiei a elaborat proiectul privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa”. În proiect se cere aprobarea amplasamnetului lucrării de utilitate publică de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa” în suprafaţă de 210,4315 ha, declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Amenajarea Hidroenergetică Răstoliţa”, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica – S.A.
Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele, proprietate privată, situate în coridorul de expropriere sunt, conform evaluării, în cuantum total de 1.358,57 de mii de lei şi vor fi alocate de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri. După aprobare sumele vor fi alocate în termen de 30 de zile de la data solicitării de către reprezentantul expropriatorului. După exproprieri urmează lucrările de pregătire a terenului, după care se va putea porni alimentarea cu apă a lacului de acumulare.
,,În preajma sărbătorilor de iarnă, noi toți devenim mai buni, mai îngăduitori, iar spiritul magic al Crăciunului ne cuprinde și ne îndeamnă să adresăm un gând bun și o urare tuturor celor care i-am întâlnit, alături de care am lucrat de-a lungul anului care se apropie de sfârșit. Ne mai despart doar câteva zile de momentul în care vom lăsa în urmă încă un an, un 2017 care, cu bune și mai puțin bune, ne dă speranța și încrederea de a continua împreună în 2018. Sărbătorile de iarnă înseamnă vreme de odihnă binemeritată și bucurie sinceră, sunt răsplata pentru ceea ce am făcut cu toții în acest an greu, dar bun. Clipa binecuvântată a sărbătorii sfinte să se reverse asupra inimilor tuturor și să ne aducă liniște și înțelegere, răbdare și perseverență, să primim Crăciunul așa cum se cuvine, alături de cei dragi, cu bucurie, bunătate și iubire. Să avem un an mai bun, cu sănătate, belșug și noroc. Crăciun Fericit și La Mulți Ani!”, a transmis primarul comunei Răstolița, Marius Lircă.
Imola Grama
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.