Un autoturism condus de un băiat de 15 ani, în care se mai aflau patru adolescenţi, a fost găsit căzut, duminică seara, într-un canal de alimentare cu apă din municipiul Reghin. Şoferul şi pasagerii au fugit de la locul producerii accidentului, însă au fost găsiţi la scurt timp.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Andreea Pop, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că maşina găsită duminică seara într-un canal de alimentare cu apă a fost condusă de către un băiat de 15 ani, iar accidentul s-a produs pe fondul conducerii fără permis.
În maşină se mai aflau alţi patru adolescenţi, care au fugit de la faţa locului.
Toţi cinci sunt din Reghin, iar niciunul nu a suferit răni grave.
Poliţiştii fac cercetări pentru infracţiunea de conducere fără permis.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, maior Cristian Virag, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că autoturismul a căzut într-un canal de alimentare cu apă din Reghin.
Echipele de intervenţie, pompieri şi cadre medicale, nu au găsit pe nimeni la locul solicitării, potrivit lui Virag.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.