În Mureş, acolo unde un bărbat a investit într-o afacere pe cât de profitabilă pe atât de parfumată! Vorbim despre o plantaţie de trandafiri pentru dulceaţă, care îi aduce omului un venit, dar îi oferă şi multă relaxare.
Imediat cum ajungi în localitatea Uila din Mureş simţi în aer un miros dulce şi parfumat. Sunt trandafirii lui nea Emil, proprietarul unei plantaţii căreia i s-a dus vestea în tot judeţul.
Din petalele florilor, omul prepară cele mai delicioase dulceţuri şi siropuri. Delicatesele sunt vândute apoi în pieţele şi târgurile locale.
Deşi munca în grădină nu este chiar uşoară, o plimbare printre trandafiri e o adevărată terapie. Şi nu vorbim despre câteva tufe, ci despre peste 500 de astfel de arbuşti din soiurile Damascena şi Reht.
Recoltarea petalelor de trandafiri se face dimineaţa devreme sau seara târziu, atunci când florile sunt foarte hidratate. Populară este şi trandafirata, o băutură slab alcoolizată, dar extrem de aromată.