Senatorul USR Cluj Mihai Goţiu a solicitat, joi, public organelor de anchetă documentarea întregii activităţi infracţionale legată de tăierile ilegale de păduri din judeţul Mureş, după ce un brigadier silvic a fost găsit spânzurat, iar un pădurar din subordinea lui ar fi încercat să se sinucidă cu o supradoză de medicamente, în urma prezentării concluziilor controalelor Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
„Un brigadier silvic a fost găsit spânzurat, iar un pădurar din subordinea lui (fin al brigadierului spânzurat) ar fi încercat să se sinucidă cu o supra-doză de medicamente. Cei doi silvici erau angajaţi ai Ocolului Silvic Fâncel, din cadrul Direcţiei Silvice Mureş, unde au loc controale extinse, de la Garda Forestieră, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Romsilva, după ce atât eu, cât şi jurnaliştii de investigaţie, am documentat şi prezentat public dovezi ale unor ample tăieri ilegale de păduri. Potrivit informaţiilor pe care le-am primit până în acest moment din mai multe surse, controalele efectuate în august şi început de septembrie în OS Fâncel (din cadrul DS Mureş, anchetă efectuată de Corpul de control al Ministerului) ar fi descoperit un prejudiciu estimat la aproximativ un milion de lei, din care peste 700.000 de lei în districtul brigadierului I.P.”, a anunţat senatorul, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit senatorului USR, în data de 7 septembrie, şeful Ocolului Silvic Fâncel, P.F., ar fi ţinut o şedinţă de bilanţ cu brigadierii şi pădurarii din subordine şi le-ar fi transmis că cei responsabili vor răspunde în solidar pentru prejudicii şi se vor alege cu dosare penale.
Senatorul a arătat că, după şedinţă, I.P. ar fi plecat în teren, la o recepţie de lucrări, a revenit în jurul orei 16,30 la ocol, după care s-a întors din nou în teren pe motiv că trebuie să organizeze pentru a doua zi descoperirea solarului de puieţi forestieri la Pepiniera Fâncel, a trecut pe la pepinieră, apoi a plecat mai departe în pădure, unde a fost descoperit a doua zi.
„A fost găsit mort (spânzurat), marţi, 8 septembrie. În aceeaşi zi, pădurarul V.F., finul lui I.P. şi subordonat al acestuia, după ce a aflat că I.P. a fost găsit spânzurat, ar fi încercat să se sinucidă cu o supra-doză de medicamente. Acesta ar fi fost transportat de urgenţă de un echipaj SMURD şi internat la Târgu Mureş, de unde a fost externat miercuri. Ţinând cont de informaţiile primite, solicit public (şi voi solicita şi oficial), organelor de cercetare penală (Poliţie şi Parchete) să dispună efectuarea unor investigaţii de urgenţă care să ancheteze atât circumstanţele morţii brigadierului şi ale intoxicării pădurarului, cât şi întreaga activitate infracţională legată de tăierile ilegale de păduri din judeţul Mureş. Încă din anul 2018, am solicitat controale ale Gărzii Forestiere şi ale Corpului de Control al Ministerului cu privire la tăierile ilegale de păduri din OS Răstoliţa. Deşi mi s-a transmis, oficial, că voi primi rapoartele controalelor pe care le-am solicitat, acestea n-au ajuns la mine nici până acum”, a susţinut Mihai Goţiu.
Senatorul a mai arătat că, în acest an, la sfârşitul lunii iulie şi mijlocul lunii august, a constatat, pe teren, continuarea tăierilor ilegale de păduri în Ocolul Silvic Gurghiu, învecinat cu Ocolul Silvic Răstoliţa, dar şi la Ocolul Silvic Fâncel, „în care sunt implicate firme pe care le-am menţionat şi în interpelarea din 2018 şi care utilizau aceleaşi metode de furt de lemn menţionate în interpelarea din 2018”.
„Amploarea şi continuitatea tăierilor ilegale de păduri din zonă, precum şi informaţiile pe care le-am primit şi transmis instituţiilor de control şi Ministerului, arată că nu e vorba de cazuri izolate de furt de păduri, ci de o activitate criminală intensă, care nu ar fi fost posibilă fără ca instituţiile şi autorităţile publice locale şi centrale cu atribuţii de control să nu fi închis ochii ori să nu fi avut cotă-parte de pe urma valorificării lemnului tăiat ilegal. E absolut imposibil ca doar un brigadier şi un pădurar să fie responsabili pentru furturi de lemn de o asemenea amploare. Dacă dorim să stopăm Mafia Pădurilor, e necesar să începem destructurarea reţelelor de criminalitate organizată de la vârful piramidei. Pentru asta avem nevoie şi de DNA-ul Pădurilor, dar şi de oameni din sistem dispuşi să-şi asume să ofere informaţii organelor de cercetare penală, fie că au fost implicaţi sau nu în activitatea infracţională”, a susţinut Mihai Goţiu.
Parlamentarul USR a mai afirmat că lucrătorii silvici, care din diferite motive au cedat tentaţiilor, trebuie să înţeleagă că vor fi primii sacrificaţi, în timp ce adevăraţii vinovaţi se vor bucura de pe urma câştigurilor obţinute din tăierile ilegale de pădure.
„Silvicii cu activităţi în teren care, din diferite motive (fie pentru că au cedat tentaţiilor, fie pentru că nu au rezistat presiunilor), au fost implicaţi în tăieri ilegale de păduri trebuie să înţeleagă că vor fi primii sacrificaţi, că vor ajunge să fie singurii traşi la răspundere, în timp ce ‘gulerele albe’ ale sistemului se vor lăfăi în Parlament, primării şi consilii judeţene, ori în vile de la munte, de la mare ori din alte ţări şi se vor bucura de banii câştigaţi ilegal, fără să le pese de suferinţa lor şi a familiilor lor. Transmit pe această cale compasiunea mea şi condoleanţe familiei şi rudelor brigadierului mort. Voi face tot ce ţine de mine şi nu voi renunţa până când toţi cei responsabili pentru această nouă tragedie şi pentru distrugerea pădurilor României nu vor fi traşi la răspundere. Şi nu mă voi lăsa intimidat de presiunile şi ameninţările cu moartea, precum cea transmisă, de faţă cu mine, săptămâna trecută, în pădurile Clujului, de pe valea Someşului Rece, unde, astăzi, a început controlul pe teren al Gărzii Forestiere, pe care l-am solicitat”, a mai susţinut Mihai Goţiu.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ Mureş) a precizat, joi, că, la data de 8 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Petelea au fost sesizaţi prin Apel 112, cu privire la faptul că în seara zilei de 7 septembrie, un bărbat, din comuna Hodac, s-a deplasat cu autoturismul personal în fondul forestier de pe raza localităţii Ibăneşti şi nu a mai revenit la domiciliu.
„De îndată a fost constituit un dispozitiv, format din poliţişti, jandarmi, forţe din cadrul I.S.U şi Salvamont Mureş, precum şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic, în vederea căutării persoanei în cauză. Astfel, bărbatul, de 50 de ani, din comuna Hodac, a fost găsit spânzurat de un copac, în fondul forestier de pe raza localităţii Ibăneşti. Cadavrul acestuia a fost transportat la S.M.L. Târgu Mureş, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului”, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă. AGERPRES