Cei mai puternici tăietori de lemne din țară se confruntă azi la naționalele STIHL Timbersports, care au loc la Reghin. Dan Petrescu (33 ani) este cvadruplu campion național și se va lupta pentru a-și menține poziția. Dată fiind evoluția din pregătiri, printre favoriții din acest an care îl pot pune în pericol pe Dan Petrescu se află Cser Szilard (23 ani), ajuns recent în competițiile Timbersports. Ca la fiecare ediție, pe lângă desemnarea campionului național, cea mai mare miză a competiției este stabilirea echipei care ne va reprezenta la campionatul mondial Timbersports, care în acest an se va desfășura la Liverpool, în perioada 19-20 octombrie.
“De la an la an performanțele echipei naționale se îmbunătățesc, și asta se datorează în principal nivelului de pregătire pe care îl marcăm la nivel local, în special pentru momentul naționalelor. În opt ani de când organizăm naționalele STIHL Timbersports, nivelul performanței crescut simțitor, astfel că ne putem alinia competițional cu atleți internaționali care au rezultate înregistrate de aproape 20 de ani. Dar cum performanța în timp nu este legată doar antrenamente, ci și de lărgirea bazei de selecție, încercăm să popularizăm acest sport nu numai în rândul tinerilor care sunt tăietori de lemne, ci și al celor care au o aplecare pentru activități fizice ce implică anduranță, forță și precizie maximă. Din acest motiv, în ultimii ani, am ales să organizăm aceste competiții nu în capitală, ci la nivel local. Anul trecut am ales Oradea, iar în acest an competiția va fi găzduită de Irum Reghin, ca susținător oficial al campionatului”, declară Ioana Ghineț, coordonator STIHL Timbersports.
Atleții care vor lupta la Reghin vor beneficia de echipamente competiționale de generație nouă, fie că vorbim de motoferăstraie, joagăre sau topoare. Buștenii care vor fi tăiați în concurs sunt pregătiți special pentru acest tip de competiție și sunt importați din Ungaria. “Pe lângă faptul că avem cele mai noi echipamente și suntem dotați competițional la standarde internaționale, am adoptat un nou nivel de de securitate în desfășurarea probelor. Spre exemplu, la proba hot-saw, noul super-motoferăstrău este dotat cu protecții suplimentare la lanț, iar proba de joagar se va desfășura fără asistentul care ajuta tăierea cu spray lubrifiant. Pe lângă acestea vorbim de vestimentația sportivilor care este proiectată să asigure protecția totală a picioarelor în timpul desfășurării probelor. Managementul internațional al competițiilor STIHL Timbersports a decis ca aceste măsuri suplimentare de securitate, să facă parte din «manualul» ccompetițonal, iar țara noastră și le-a asumat în totalitate în partea de organizare”, explică Ioana Ghineț.
Pentru naționalele de la Reghin, topoarele au fost produse de o firmă în Noua Zeelandă, un astfel de topor valorând peste 600 de euro. Un alt echipament pretențions este joagărul, produs exclusiv tot în Noua Zeelandă și care poate fi folosit doar la 10 tăieri, costul său ridicându-se la 2600 de euro. După folosire, un joagăr de competiție este trimis înapoi la producător pentru reascuţire. Pe lângă topoare și joagăre, atleții care vor ajunge în runda finală a campionatul naţional de la Reghin vor mânui un super motoferăstrău tunat, în valoare de 6500 euro, care dezvoltă nu mai puțin de 60 de cai putere și o viteză a lanțului de 240 km/h.
Probele la care se vor întrece atleții la naționalele de la Reghin
Probele de concurs la se vor întrece participanţii la naționalele de la Reghin sunt tăierea cu joagărul, tăierea orizontală, tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, tăierea verticală, tăierea la înălţime și tăierea cu hot saw (super-motoferăstrăul)
Primul Campionat Național STIHL Timbersports a avut loc în iunie 2010 la București, anul trecut fiind organizat la Oradea.
Competiţiile STIHL TIMBERSPORTS reprezintă o serie de concursuri internaţionale ale tăietorilor de lemne. Disciplina tăietorilor de lemne îşi are rădăcinile în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În trecut, competiţiile de tăiere a lemnului aveau loc între forestieri pentru a stabili cel mai bun dintre ei la nivel local. De-a lungul timpului aceste „încercări de forţă” s-au transformat într-o concurs desfăşurat la un nivel atletic înalt. În anul 1985 s-au lansat competiţiile STIHL TIMBERSPORTS, sub forma unei serii de concursuri, în SUA.
Competiţiile STIHL Timbersports s-au impus acum drept unele de primă clasă. Ele au loc la nivel naţional şi internaţional. În Europa, competiţiile STIHL TIMBERSPORTS au debutat în 2001. Din 2005 Campionatul mondial STIHL TIMBERSPORTS aduce faţă în faţă pe cei mai buni atleţi ai lumii la tăiat lemne.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.