Cât de umani mai suntem în 2024?
Un cititor punctul.ro ne-a semnalat ceea ce pare a fi un caz rupt din filmele despre apocalipse, zombie, Terra post-apocaliptică: în urmă cu aproximativ 2 săptămâni un om a fost descoperit decedat pe scările SCJU Târgu Mureș după câteva zile de la momentul decesului, în momentul în care corpul intrase în putrefacție.
Din relatările medicilor contactați de punctul.ro vorbim despre o persoană de sex feminin, fără adăpost, cunoscută cu probleme psihice și un personaj oarecum familiar în zonă. Adică făcea parte din peisajul de zi cu zi al spitalului.
Putem să înțelegem greu, dar ne străduim să fim pozitivi, că fiind parte a tabloului pe moment nimeni nu ar observa trecerea la cele veșnice a unui suflet chinuit și abandonat în stradă. Mai ales că nefericita tranziție s-a desfășurat sub o plapumă, fără a fi vizibile alte detalii.
Deci, faptul că această ființă a trecut la cele veșnice fără ca cineva să observe acest ”mic detaliu” PE MOMENT – hai să zicem.
Dar ca nimeni să nu acorde atenție unui suflet chinuit și abandonat timp de mai multe zile și doar când alarmați de mirosul de putrefacție cineva totuși să se sesizeze că ceva nu este în regulă – asta nu mai putem să înțelegem.
Asta înseamnă că cel mai mare angajator din județ, cu mii de oameni angajați să salveze vieți, trăiește o criză morală fără precedent. Nimeni nu i-a dus o porție de mâncare. Un pahar de apă. Nimeni nu a întrebat-o pe victimă dacă are nevoie de ceva. Zile.
Asta înseamnă că miile de vizitatori care mișună în jurul spitalului sunt orbi și/sau insensibili. Sunt imuni. Sunt acaparați de propriile drame sau de propriile (și ale apropiaților) suferințe. Cu miile. Zilnic.
Asta înseamnă că așa suntem noi ca societate. Nu știu dacă să plâng că un om al străzii moare lângă scările de acces în cel mai mare spital din regiune, sau să fiu optimist că am ocazia să scriu aceste rânduri și poate reușesc să trezesc în 1-2 oameni simțul umanității.
Rămân optimist deși e greu. Însă subiectul e definiția absurdului.
Cristian Teodorescu
24.10.2024
INFORMARE primita de la SCJU Târgu Mureș
Pentru o informare corectă a cititorilor, referitor la articolul apărut astăzi în cotidianul PUNCTUL,
având în vedere că Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș nu i s-a solicitat un punct de vedere înainte de publicarea articolului, așa cum cere unul dintre principiile jurnalismului!, facem următoarele precizări:
• În urmă cu aproximativ 3 săptămâni, în afara curții spitalului, zona dinspre morgă spre pădure, a fost descoperit cadavrul unei femei;
• Reprezentanții spitalului au anunțat imediat autoritățile competente (poliție, IML), în vederea cercetărilor care se impun în astfel de cazuri;
• Menționăm că zona în care a fost descoperit cadavrul este o zonă pe care spitalul nu o administrează și nu este o zonă circulată, motiv pentru care nu există monitorizare în zona respectivă;
• Orice persoană care se prezintă la Serviciul UPU SMURD al Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, indiferent dacă este asigurată sau nu, beneficiază de îngrijiri medicale de urgență;
• Persoanele fără adăpost care vin în proximitatea spitalului, fără a solicita servicii medicale, nu intră în atribuțiile spitalului, Direcția Asistență Socială având atribuții în desfășurarea activităților dedicate persoanelor fără adăpost;
• Regretăm încidentul și dorim să transmitem tuturor că acest eveniment nefericit, care nu are legătură cu spitalul, nu ne face INUMANI – nici pe angajați și nici pe ceilalți pacienți care se prezintă zilnic pentru îngrijiri medicale!
Biroul de presă
PRECIZARE IPJ Mureș – Cercetări în urma unei persoane găsite decedate
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la descoperirea unui cadavru aflat în stare avansată de putrefacție pe scările unei unități medicale din municipiul Târgu Mureș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș este abilitat să comunice următoarele:
La data de 5 octombrie 2024, în jurul orei 12.00, Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, lângă o clădire din cadrul unei unități medicale din localitate, a fost observat un posibil cadavru al unei persoane.
La fața locului a fost dirijată o echipă operativă, coordonată de Serviciul de Investigații Criminale, formată din mai mulți polițiști, care, în prezența medicilor legiști, au efectuat activitățile specifice de cercetare la fața locului.
Aceștia au descoperit, între clădire și liziera pădurii din zona respectivă, cadavrul unei persoane, identificate prin cercetări drept o femeie de 57 de ani, fără adăpost.
Trupul său se afla în stare de putrefacție, fiind preluat și transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor în care a survenit decesul.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de ,,ucidere din culpă”, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Arătăm că trupul neînsuflețit a fost descoperit în spatele clădirii, într-o zonă rar tranzitată, unde reiese că persoana obișnuia să se adăpostească, și nu lângă scările de acces în unitatea spitalicească, astfel cum a fost prezentat în spațiul public.
Comunicat de presă, 24 octombrie 2024 de la Primăria Târgu Mureș
Persoanele fără adăpost găsesc ajutor la Adăpostul de noapte din cadrul DAS Târgu Mureș
„Suntem în sezonul rece, iar noaptea devine un pericol real pentru persoanele fără adăpost, de aceea, trebuie să-i avem în vedere pe cei care nu au un acoperiș deasupra capului. Adăpostul de noapte este pregătit cu tot ce e nevoie pentru beneficiari: căldură, un pat curat, îmbrăcăminte și suport moral pentru a trece cu bine peste acest moment critic din viața lor. Facem un apel către târgumureșenii care identifică persoane ce dorm sub cerul liber sau prin case părăsite, să ia legătura cu Poliția Locală sau Adăpostul de noapte!”, a declarat Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș.
În acest moment, în Adăpostul de noapte, se află 30 de persoane care beneficiază de serviciile instituției și cazare între orele 19:00-07:00. În plus, la nevoie, alte 70 de locuri sunt disponibile pentru cei rămași în stradă, fără case sau aparținători.
Cine are acces la serviciile Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș prin Serviciul Social „Adăpost de noapte”?
persoanele adulte (cu vârsta minima de 18 ani) care nu au locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţii de locuire din resurse proprii sau cu sprijinul familiei;
tinerii cu vârsta de peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie al statului, proveniți din serviciile de tip rezidențial din Târgu Mureș și care au ultimul domiciliu stabil în Târgu Mureș;
beneficiarii trebuie să aibă ultimul domiciliu stabil în Târgu Mureş.
Ce oferă Adăpostul de noapte?
Cazare pe timp de noapte, îmbrăcăminte și asistență medicală;
Consiliere socială și profesională realizată de specialiști, pentru cei apți de muncă.
Când temperatura exterioară ajunge la 5 grade, beneficiarii care nu se pot deplasa în timpul zilei la Centrul Comunitar al Fundației Alpha Transilvana, pot rămâne în sala de socializare a adăpostului unde este bibliotecă și televizor.
Pentru a da o mână de ajutor, târgumureșenii sunt rugați să sune la Dispeceratul Poliției Locale, la nr. 0265/250760 sau la Adăpostul de noapte la nr. 0365/422575, în cazul în care găsesc persoane fără adăpost în parcuri, în clădiri părăsite sau în subsolurile de la bloc.
Serviciul Relații Interne și Internaționale