Unul dintre cei mai mari producători tradiţionali de dulceaţă şi siropuri din judeţul Mureş, inginerul agronom Cornel Tămăşan din satul Uila, încearcă să îşi refacă în mediul online clientela pe care a pierdut-o în urma interzicerii târgurilor.
„Au rămas cu preţurile la fel ca anul trecut, 15 lei un borcan de dulceaţă, 22 de lei o sticlă de sirop. Nu am crescut preţurile ca cei care nu sunt de pe aici şi au vrut să profite de situaţie. Nemaiputând să mergem în târguri, am început să vindem după ce am primit comenzi prin internet. Dar şi aşa trebuie să ieşim, să ducem marfa. Ultima noutate a noastră este siropul şi dulceaţa de liliac, siropul este un produs deosebit de reuşit, la fel şi dulceaţa. Să dea Domnul ca la anul să înflorească la fel de frumos liliacul, ca să putem să mai facem”, a declarat Cornel Tămăşan.
Inginerul agronom Cornel Tămăşan, care are un punct de procesare în satul Uila, este primul care a relansat pe piaţă dulceaţa şi siropul de liliac, după ce asociata sa, Anişoara Bercea, a venit la serviciu cu un buchet de flori şi i-a spus că acestea miros atât de bine, încât îi vine să le guste, iar o dulceaţă ar fi ideală.
În satul Uila, comuna Batoş, există un întreg cult pentru florile de liliac, care înfloresc la toate porţile. Ele sunt considerate florile dragostei, întrucât şi acum tinerii le duc primăvara fetelor pe care le peţesc.
Producătorul spune că, prin transformarea liliacului în dulceaţă şi în sirop, aroma florilor poate fi resimţită pe tot parcursul anului. AGERPRES