În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 15,00, pe raza localității Cisnădie — Cartierul Arhitecților, un conducător auto în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Mureș, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un panou electric, avariindu-l.
Conducătorul auto s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Sibiu pentru întocmirea documentelor privind tamponarea, ocazie cu care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului, polițiștii au întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică peste limita legală.