Un artist vizual recunoscut și apreciat la nivel internațional, Laurențiu Alexandrescu, cunoscut sub pseudonimul IRLO, va realiza o pictură murală pe zidul de la intersecția străzilor Cutezanței și Înfrățirii. Lucrarea va avea o lungime de peste 300 de metri și va fi, la momentul finalizării, una dintre cele mai lungi murale, neîntrerupte, din România.
IRLO deține deja două recorduri în România: cea mai mare pictură murală din țară, realizată anul trecut în Timișoara, și cea mai mare pictură murală dintr-un centru istoric din România, în Brașov, în același an.
Stilul său este cunoscut în special în raport cu mișcarea lowbrow, comics și graffiti, dar și datorită variațiunilor de teme pop suprarealiste și fantasy. În lucrările lui, personajele supranaturale se îmbină de fiecare dată cu teme mistice, uneori sub forma unor satire sau ironii controversate. Dialogul aparent repetitiv al personajelor sale reprezintă deseori înălțarea, trezirea conștiinței, o transformare ludică a sacrului evidențiată de contraste. De asemenea, este extraordinar faptul că în lucrările sale, care ajung la dimensiuni monumentale, subiectele abordate sunt tratate cu subtilitate.
”Lucrarea din Târgu Mureș pornește de la relația istorică îndelungată, neîntreruptă dintre etnii care au creat o Transilvanie multietnică. Această conviețuire istorică duce la confecționarea unei imagini la granița dintre subiectiv și obiectiv, care depășește interpretările deformate, precum clișeele anti-etnice și stereotipurile negative. Lucrarea va conține o serie de portrete ale personalităților și simboluri specifice bagajului identitar româno-maghiar, deci o ilustrare a universului simbolic paralel, care reprezintă patrimoniul cultural comun, colectiv.” IRLO
Prima ediție a proiectului de artă stradală Metamorfoze s-a desfășurat în 2018. Au fost realizate cinci sculpturi din materiale reciclabile – amplasate în zone diferite ale orașului, o pictură murală – în cartierul Unirii, și o bancă mozaicată pe care o puteți admira în Piața Teatrului. Artiștii implicați în proiect au fost Sorina Mihalache, Andrei Atomei (The Plant Art), Ruxandra Spătaru și Iulian Moldovan.
Arta stradală comentează fenomene sociale și are o conexiune directă cu oamenii și spațiul în care este realizată, educă simțul estetic al societății, reprezintă o atracție turistică și pune în valoare spațiul public.
Prin Metamorfoze ne dorim să contribuim la regenerarea Târgu Mureșului și la transformarea acestuia într-un centru urban iubit și admirat deopotrivă de rezidenți și de vizitatori.
Proiectul este inițiat și implementat de 3g HUB (Teatru 3G), este co-finanțat de Municipiul Târgu Mureș, în urma concursului pentru proiecte culturale cu sprijinul Caparol și Shopping City Târgu Mureș.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.