Ungaria este hotărâtă să dezvolte coridorul româno-ungar pentru transportul gazelor naturale

Ungaria este hotărâtă să dezvolte coridorul româno-ungar pentru transportul gazelor naturale

Angajamentul Ungariei de a dezvolta coridorul româno-ungar pentru transportul gazelor naturale este de neclintit – a declarat luni, Péter Kaderják, secretar de stat în Guvernul Ungariei, responsabil pentru politica energetică şi de climă, cu ocazia vizitei de lucru la staţia de compresoare a gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) de la graniţa româno-ungară, la Csanádpalota – se arată în comunicatul de presă al Ministerului ungar pentru Inovaţii şi Tehnologie (ITM).

Ministerul a precizat că la vizită au participat Marius Gabriel
Lazurcă, ambasadorul României la Budapesta şi Pál Ságvári,
ambasador însărcinat cu probleme legate de securitatea energetică.

Potrivit lui Péter Kaderják, lucrările de pe teritoriul
Ungariei ale proiectului de dezvoltare a gazoductului româno-ungar
se desfăşoară în ritmul stabilit, conform planului. La
Csanádpalota, unde autorizaţiile au fost deja emise, se află în
faza de construcţie noua staţie de compresoare, unde vor fi aduse
două unităţi de compresoare cu o putere de 4,5 megawaţi (MW).

Investiţia va permite ca de la sfârşitul anului 2019 să se
livreze anual din România spre Ungaria 1,75 miliarde metri cubi de
gaze naturale. Conducta transfrontalieră este şi în prezent
capabilă să livreze o astfel de cantitate dinspre Ungaria spre
România. Potrivit lui Péter Kaderják, compania ungară “FGSZ
Földgázszállító Zrt.”, care asigură transportul gazului,
îndeplineşte toate condiţiile pentru executarea la termen a
dezvoltărilor necesare sistemului din Ungaria pentru a putea face
faţă în viitor livrărilor mărite de gaze naturale dinspre România
spre Ungaria.

Secretarul de stat a subliniat că investiţiile Ungariei în
gazoductul ungaro-român sunt de o importanţă deosebită pentru
Ungaria în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării, dezvoltarea
pieţei regionale energetice şi dinamismul relaţiilor bilaterale în
domeniul energiei. El a reamintit că dezvoltarea coridorului de
transport care leagă cele două ţări este în deplină concordanţă cu
tendinţele Uniunii Europene în ceea ce priveşte transportul
bidirecţional de gaze naturale la punctele de trecere ale
frontierei.

Proiectul, prin diversificarea surselor de energie şi prin
extinderea rutelor de transport, consolidează securitatea
aprovizionării energetice pentru Ungaria şi pentru ţările din
regiune. Viitoarea extindere va îmbunătăţi în mod rentabil situaţia
securităţii energetice a ţărilor din Europa Centrală şi de Sud-Est
prin îmbunătăţirea interconexiunilor din domeniul gazelor naturale,
şi prin urmare, partea ungară susţine fără echivoc progresul
investiţiilor interne necesare, a spus Péter Kaderják.

MTI