Unirea Ungheni, singura reprezentantă a județului Mureș în Liga 2 de fotbal, a pierdut azi jocul de acasă cu Chindia Târgoviște, scor 0-1. Dâmbovițenii au marcat golul victoriei la penultima fază a meciului, cu concursul portarului Geantă. Altfel, a fost un meci relativ echilibrat, în care ambele formații au avut câteva șanse bune de gol. Cu un oarecare plus de partea oaspeților, datorat, în principal, experienței superioare.
Meciul s-a jucat la Reghin, pe stadionul Avântul, din cauză că arena din Ungheni (încă) nu îndeplinește condițiile necesare pentru a găzdui meciuri de Liga 2. Probabil, lucrurile se vor rezolva până la următorul meci de jucat acasă pentru Unirea.
Jocul de azi a fost al treilea consecutiv în care mureșenii nu reușesc să înscrie. Asta poate și pentru că veteranul Astafei n-a prins deloc o zi bună. Cu un singur punct câștigat în cele trei meciuri (unul, cu Corvinul, a fost amânat pentru a dat hunedorenilor răgaz să se pregătească pentru meciurile din cupele europene), Unirea Ungheni ocupă locul 20 (din 22 de echipe). Și e singura competitoare din Liga 2 care încă nu a marcat. Semn că antrenorul Eusebiu Tudor are mult de muncă pentru a menține echipa în Liga 2.
sursa foto: Facebook/Chindia Târgoviște