Premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale și județene este un proiect pe care Universitatea Petru Maior, prin departamentul de Istorie și Științe Politice împreună cu Inspectoratul Școlar Județean l-au demarat acum 4 ani la inițiativa dl Prof. univ. dr. Cornel Sigmirean. Scopul este de a premia elevii performanți, care și-au rupt din timpul liber pentru a se pregătii și a participa la olimpiade și concursuri județene și naționale. Prin acest demers universitatea îşi doreşte să încurajeze competența și competitivitatea, să ofere recunoaștere celor care doresc să performeze într-un domeniu și, totodată, să înțeleagă că eforturile depuse în performanța lor școlară reprezint pietre de temelie pentru viitorul lor profesional.
Dezvoltarea orașului și a județului nu se poate face decât prin promovarea valorilor locale și sprijinirea lor în atingerea performanței. Pentru noi, elevii reprezintă viitorul, iar sprijinirea lor, recunoașterea meritelor lor, sunt esențiale pentru viitorul comunității noastre.
afirmă organizatorii evenimentului.
Premierea va avea loc astăzi orele 14 , Aula Magna.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.