Unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri industriale din Ungaria va construi un incubator de afaceri în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe.
Grupul Xanga a concesionat o suprafaţă de 4,3 hectare în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, înfiinţat de Primăria Sfântu Gheorghe, unde va construi, în prima fază, două hale multifuncţionale, cu spaţii pentru birouri, pentru producţie şi logistică.
Directorul general al Xanga Group, Herdon Istvan, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că investiţia se cifrează la circa 15 milioane de euro, iar construcţia va fi demarată cel mai probabil în toamna acestui an.
Potrivit acestuia, viitorul incubator va contribui la dezvoltarea economică a zonei şi la crearea de noi locuri de muncă prin atragerea de noi investitori.
„Grupul de firme pe care îl conduc îşi desfăşoară activitatea în principal în partea de est a Ungariei şi activitatea de bază este dezvoltarea parcurilor industriale (…) Clădirile sau modulele multifuncţionale sunt gândite astfel încât investitorul să poată să facă cât mai devreme şi cât mai eficient transferul de tehnologie, să poată să angajeze oameni şi să înceapă cât mai repede producţia şi să se dezvolte (…) Noi ne considerăm ca fiind un grup de investiţii de risc, în sensul că ne luăm riscul de a realiza această capacitate, aceste module multifuncţionale înainte de a avea investitorii respectivi, în speranţa că aceştia vor veni şi vor găsi această posibilitate destul de atractivă pentru a se muta aici (…) Conform modelului nostru de afaceri, am planificat ca în prima fază să realizăm două hale multifuncţionale care se vor întinde pe o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi, iar valoarea investiţiei este de 15 milioane de euro. Suprafaţa concesionată ne asigură loc suficient pentru a trece la faza doua şi a treia a proiectului, deci să construim mai multe hale asemănătoare, în funcţie de succesul de care se vor bucura primele (…) Considerăm că vom putea atrage aici şi firme multifuncţionale şi incubatorul va acţiona ca un catalizator pentru dezvoltarea zonei”, a spus Herdon Istvan.
Investiţia grupului Xanga este cea mai mare realizată până acum la Câmpu Frumos, potrivit reprezentanţilor parcului industrial.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a menţionat că parcul industrial de la Câmpu Frumos a ajuns la un grad de ocupare de 66%, motiv pentru care autorităţile locale au început demersurile pentru extinderea acestuia, dorind să mărească suprafaţa de la aproximativ 32 de hectare, cât este în prezent, la 70 de hectare.
„Domnul Herdon Istvan locuieşte la Debrecen, în Ungaria (…) şi este cel mai mare dezvoltator de parcuri industriale din estul Ungariei (…) Trebuie să spunem, în acelaşi timp, că a fost cel care a dezvoltat aeroportul de la Debrecen, unde este acţionar minoritar, pachetul majoritar fiind achiziţionat de Guvernul maghiar (…) Sunt convins că această investiţie, această infrastructură va aduce foarte mulţi investitori şi va accelera popularea parcului industrial de la Câmpu Frumos, care este ocupat acum în proporţie de 66%. Acesta este şi motivul pentru care am început demersurile pentru extinderea acestuia (…) Prin această investiţie, parcul industrial de la Câmpu Frumos ajunge la un alt nivel, asta înseamnă, practic, că vom completa meniul pe care îl vom oferi investitorilor, care vor avea posibilitatea de a face investiţii greenfield, adică să facă construcţie proprie de la zero, sau vor avea posibilitatea de a închiria aceste spaţii în care se vor putea muta foarte uşor”, a precizat Antal Arpad. AGERPRES