La Agenţia de Protecţia Mediului (APM) Mureş au fost depuse, de la începutul acestui an, 145 de dosare de despăgubire pentru pagubele produse de urşi şi lupi, cu o valoare totală de 765.295 lei, majoritatea fiind produse de urşi, care au distrus zeci de hectare de culturi şi au omorât peste 400 de animale.
„În primele 7 luni din acest an, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş au fost înregistrate un număr total de 145 de dosare de despăgubire pentru pagubele produse de urşi şi lupi culturilor agricole, animalelor domestice şi autovehiculelor, 16 pagube fiind produse de specia lup. Valoarea pagubelor se ridică la 765.295 lei, din care până la ora actuală s-au achitat 167.000 lei, pentru restul plăţilor fiind solicitat buget. În perioada următoare se vor efectua noi plăţi. Urşii au distrus zeci de hectare de culturi agricole – porumb, plantaţii de pomi fructiferi (unele distruse aproape în totalitate) şi au omorât peste 400 de animale (din care ovine 165, bovine 80, suine 5, caprine 16, păsări 82, stupi de albine 78, alte animale 2)”, a informat Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
De asemenea, în acest an a fost înregistrat şi un dosar de despăgubire în cazul unui atac produs de urs, soldat cu rănirea persoanei fizice. Întrucât s-a întocmit un dosar penal aflat pe rolul instanţei de judecată având ca obiect culpa persoanei vătămate, procedura de acordare a despăgubirii a fost suspendată până la soluţionarea dosarului.
Totodată, a fost înregistrat şi un dosar de despăgubire în cazul unui atac produs de urs, soldat cu decesul persoanei vătămate, precizează sursa citată.
Numărătoarea efectuată în primăvara acestui an pe fondurile cinegetice din judeţul Mureş indică existenţa a 865 urşi, număr în creştere faţă de anul trecut, când au fost evaluate 837 exemplare.
„În concluzie, numărul mare de pagube şi accidente produse, se datorează efectivelor de peste trei ori mai mari faţă de numărul optim de urşi pentru judeţul Mureş. Totodată, în baza Legii nr. 242 din 26 iulie 2024, judeţul Mureş are un număr de 43 de exemplare în cota de prevenţie, repartizate în 37 de fonduri cinegetice”, a precizat APM Mureş.
Potrivit APM Mureş, cele mai multe pagube au fost produse pe raza comunelor Aluniş, Apold, Saschiz, Gorneşti, Acăţari, Hodoşa, Batoş şi Hodac.
Tot în acest an, cinci urşi şi doi lupi au fost ucişi accidental de maşini sau de tren, însă proprietarii maşinilor avariate nu au fost despăgubiţi deoarece pe drumuri sunt montate indicatoare de avertizare referitoare la animalele sălbatice, menţionează sursa citată.
„Până în prezent, conform prevederilor legale, au fost emise 5 autorizaţii de mediu pentru recoltare specia urs şi o autorizaţie de mediu pentru recoltare specia lup. În baza raportărilor transmise la Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş de către gestionarii fondurilor cinegetice, au fost recoltat un număr de 5 urşi”, a mai precizat APM Mureş. AGERPRES