Parlamentul European a votat prelungirea valabilităţii certificatului COVID cu încă un an, până la 30 iunie 2023. Documentul atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ.
Spania este una dintre ţările care nu au renunţat încă la certificatul verde. Pasagerii care intră în Spania pe cale aeriană sau maritimă (cu excepţia minorilor de până la 12 ani şi a pasagerilor aflaţi în tranzit internaţional) trebuie să prezinte, în mod obligatoriu, unul dintre următoarele documente: certificatul COVID sau formularul de control sanitar QR SpTH (introducând manual datele certificatului de vaccinare).
Portugalia este în stare de alertă până la data de 31 mai 2022. Astfel, nici în această ţară nu s-a renunţat la certificatul COVID, iar pasagerii trebuie să-l prezinte la intrare.
În Turcia este necesară completarea formularului de intrare în ţară şi prezentarea certificatului COVID. În cazul lipsei documentului, persoanele sunt nevoite să stea în carantină timp de două săptămâni.
Nici în Franţa nu s-a renunţat la certificatul COVID, acesta fiind necesar pentru a dovedi vaccinarea. Ţara se află într-un regim de tranziţie privind ieşirea din starea de urgenţă sanitară, până la data de 31 iulie 2022.
În acelaşi timp, autorităţile din Shanghai şi din Beijing au înăsprit restricţiile anti-COVID. Decizia a fost justificată prin faptul că „măsurile salvează vieţi”, iar oficialii au avertizat că există un număr mai mare de decese în alte ţări care au relaxat restricţiile sau le-au eliminat cu totul, în încercarea de a „trăi cu COVID”, chiar dacă infecţiile se răspândesc.
Certificatul digital al UE privind COVID poate fi: un certificat de vaccinare care arată că au trecut cel puţin 14 zile şi cel mult 270 de zile de la ultima doză din seria primară de vaccinare sau că persoana a primit o doză de rapel (booster) SAU un test PCR negativ obţinut cu cel mult 72 de ore înainte de călătorie sau un test antigenic rapid negativ obţinut cu cel mult 24 de ore înainte de călătorie SAU un certificat de vindecare care arată că nu au trecut mai mult de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv al unui test PCR.
Deocamdată, Comisia nu propune o perioadă de valabilitate pentru certificatele eliberate la administrarea dozelor de rapel. Adeverinţa de vaccinare se poate descărca în format electronic, în limbile română şi engleză, accesând link-ul https://adulti.renv.ro/users/login
Citeste mai mult: adev.ro/rbmns4