Într-un articol publicat în cotidianul târgumureșean de limbă maghiară, deputatul de Mureș dr. Vass Levente, președintele organizației UDMR Târgu Mureș vrea să clarifice unele probleme arzătoare la ordinea zilei. ”E un moment excelent, nimeni nu mă poate acuza că-mi explic certificatul de bună purtare!Nu trebuie să-l explic. UDMR Târgu Mureș a avut o realizare remarcabilă la alegerile europarlamentare”, scrie deputatul și trece la analiza celor trei mari probleme.
- ”Dilema Florea.”UDMR nu face opoziție destul de zgomotoasă, i se reproșează organizației orășenești. Vass consideră că zgomotul și opoziția sunt chestii diferite. Este de acord că e nevoie de schimbare, că rămânerea în urmă față de Cluj nu este cauzată doar de chestii conjuncturale. ”Orașul e obosit, e extenuat de decenii. ”Da, Florea trebuie schimbat! La alegeri. Între alegeri însă trebuie să conlucrăm cu el, trebuie păstrată comunicarea, ne place sau nu, el este primarul!(…) Dacă între alegeri vrem să câștigăm, putem obține un câștig enorm, dar numai vremelnic!”
- Clubul sportiv al udmr-iștilor contra UDMR., al doilea specific local. ”Nu voi da nume. Acum sunt un intelectual. Dacă voi deveni din nou politician, voi da și nume probabil. Cel care consideră politica un sport, să meargă uneori și la antrenamente pe teren.”
- ”E nevoie de o nouă fracțiune UDMR? În ordine. Să nu rămână decât cei care au realizat într-adevăr multe? În ordine. Fracțiunea să fie definită de competența profesională și nu de negocieri politice? În ordine! Aștept candidații, deci, propunerile, ideile. Îi așteptăm cu drag pe cei care bat la ușa noastră. În același timp știu că lumea nu așa funcționează, că oamenii cu CV-ul sub braț se oferă în atenția UDMR. De aceea și eu merg în întâmpinarea oricui, dacă are referințe convingătoare de la cei care îl propun. Mai avem timp ca să aducem schimbări pozitive. Dar pentru asta avem nevoie nu doar de politicieni, dar și specialiști care vor și dedică timp schimbării., a conchis dr. Vass Levente, în articolul apărut în cotidianul tîrgumureșean.
Category: Stirile Punctul