Marţi, 18 iulie, s-a desfăşurat vernisajul de grafică al artistei Mariana Şerban, intitulat „Povestea iernii tatălui meu”, la Galeria „Art Nouveau”, de lângă Palatul Culturii din Tîrgu-Mureş.
În cadrul vernisajului a avut loc un recital al profesorului de chitară Andrei Turcu.
În deschidere, Mana Bucur preşedinta UAP din Tg-Mureş a precizat că fiecare artist „simte nevoia la un moment dat să-şi prezinte noile producţii. Unii au teme foarte importante, alţii au impresii din viaţa cotidiană. Mariana are o temă foarte intensă, a fost extrem de legată de tatăl ei, de fapt putem vorbi despre o familie dinastică, tatăl ei a început să picteze, picta destul de mult şi bine, Mariana şi-a desluşit talentul din familie, fiica ei continuă la fel, fostul ei soţ a fost şi el artist, deci se poate vorbi despre o dinastie”.
Mana Bucur a mai precizat că artista Mariana Şerban este produsul şcolii ardelene din Cluj, de la un maestru ca o maestră care continuă creşterea noilor generaţii de la Liceul de Arte.
În continuare, istoricul de artă Cora Fodor şi-a început discursul prin a spune: „Şi-atunci să povestim. Eu şi Mariana. Eu mai puţin, iar ea mai frumos. Se spune că nu mai eşti copil atunci când îţi mor părinţii. E un adevăr, dar cred că mult mai bune sunt vorbele lui Brâncuşi: când nu mai eşti copil ai murit demult. Deci copilul veşnic te salvează, iar Mariana Şerban ne-o arată din plin. Atât prin modul în care o face prin candoarea jocului cu mărgelele de culoare şi inclusiv prin nevoia de a spune poveşti la cei mici şi la cei mari. După capitolul încheiat acum şase ani când artista Mariana Şerban prin expoziţia de atunci, Religia iubirii, a fundamentat la nivel imaginativ şi al profundelor trăiri, un tip de crez universal valabil şi accesibil tuturor, solid întemeiat pe cea mai mare poruncă pe care Dumnezeu ne-a dat-o fiecăria dintre noi, şi anume iubirea, anul acesta scrie „Povestea tatălui meu”.
Legătura cu etapa anterioară se păstrează subiacent prin firul iubirii. De această dată iubirea paterno-filială şi reciprocă. Dacă atunci a înviat la un fel de înfruptare din acest sentiment sublim, acum registrul se schimbă spre o „scriitură” într-un ton sobru, mai reţinut devoalând totuşi şi un fel de duioşie personală. Nimic patetic, nimic lacrimogen cu multă decenţă, cu demnitatea sentimentului de iubire curată fără umbră de tristeţe, ci pur şi sincer ca un „te iubesc” în prima zi de viaţă şi copt în cea din urmă. E o iubire ce transcende viaţa. Se sublimează în esenţă. Chiar dacă nu mai este prezent fizic, artista e conştientă de veşnic legătură pe care o are cu tatăl ei făcându-ne-o vizibilă prin intermediul lucrărilor. Câteva denumiri ale lucrărilor; „Impresie”, „Apus de soare”, „La valea izvoarelor”, „Umbre 2, „În căutarea timpului pierdut”, „Scrisoare către tatăl meu” etc.
O adevărată sarabandă a spectacolului vizual
Artista Mariana Şerban ne oferă de fiecare dată o adevărată sarabandă a spectacolului vizual. O lume înţesată de personaje, semne, figuri, măşti, simboluri. Aparent lucrările se leagă într-o naraţiune. Figurile şi imaginile devin cuvinte, cuvintele devin imagini. Artista rămâne grafician prin excelenţă. Atributele picturii sunt doar unelte adiacente, subordonate exprimării grafice. Ea foloseşte culoarea ca pe tuş, iar desenul este primordial, liber şi expresiv”.
În încheiere a urmat artista Mariana Şerban. Aceasta i-a mulţumit doamnei Mana Bucur, doamnei Cora Fodor pentru cuvintele frumoase pe care le are la adresa artiştilor întotdeauna: „nu ştiu cum se face, unde le găseşte”. Apoi a mulţumit tuturor celor care au ajutat-o, i-a mulţumit domnului profesor de chitară Andrei Turcu pentru recital, domnului Gicu Habor, Mihai Stoica, tuturor colegilor, amicilor, prieteni de-o viaţă.
Admiratorii artistei Mariana Şerban şi ale lucrărilor grafice au fost numeroşi, la fel şi elevii Liceului de Arte din Tîrgu-Mureş.
Am fost impresionat de frumosul pe care l-am descoperit în sufletul şi în lucrările artistei Mariana Şerban.
Narcis SOCACIU