La începutul lunii martie, Casa de Cultură ,,Pompeiu Hărășteanu” și Ioan Palaghie au pregătit o frumoasă surpriză nu numai celor din promoția 1975 a Liceului din Luduș, dar și iubitorilor de artă din oraș. În holul mare a avut loc întâlnirea foștilor colegi de școală cu Gavril Nechifor, elevul pasionat de artă de altădată, pictorul consacrat de azi.
Sensibilitate și poezie
Maestrul Gavril Nechifor s-a născut la Turda însă a urmat cursurile Liceului din Luduș după care a absolvit Școala de Artă Cluj-Napoca, secția Pictură. Este licențiat al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Pictură. Încă înainte de încheierea studiilor participă activ la viața artistică și culturală din Turda, fiind membru fondator în mai multe Fundații și Societăți Culturale.
Organizează prima lui expoziție personală în anul 1980, după care mai urmează încă 20. Participă la 140 de expoziții de grup fiind prezent la importante galerii de artă și muzee din țară și din străinătate, acolo unde i s-au achiziționat lucrări pentru muzee și colecții particulare. Dintre acestea, amintim Galerii din Italia, Franța, Australia, Canada, Brazilia, Olanda, SUA, Ungaria, Grecia, Austria, China, Belgia. În biografia artistică a maestrului Gavril Nechifor există și ilustrări de carte, participări la tabere de creație și premii naționale și internaționale.
La Luduș, expoziția de pictură a cuprins o colecție de flori delicate, un efluviu de sensibilitate și duioșie exprimate pe simeze, dar mascate de aparenta duritate pe care o afișează creatorul. Despre pictor și arta sa au vorbit Iosif Pop, Mitru Cirhagău, Alex Nicoară, Finta Ildiko și Elena Florea.
Ioan A. Borgovan