Cantautorul român de muzică folk, Victor Socaciu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că la Cenaclul Flacăra, de la a cărui apariţie se împlinesc 45 de ani, s-a reuşit în cei 12 ani de activitate să se adune o arhivă de muzică şi poezie românească de o bogăţie care are valoare de patrimoniu naţional.
„Astăzi se împlinesc 45 de ani de la iniţierea Cenaclului Flacăra. Este o sărbătoare foarte frumoasă pentru mine, am fost timp de şapte ani membru al Cenaclului Flacăra, acolo m-am lansat, acolo am făcut primii mari paşi spre marea scenă românească, datorez Cenaclului Flacăra ceea ce am devenit peste timp şi, bineînţeles, poetului Adrian Păunescu. Cenaclul Flacăra a reuşit, în cei 12 ani de activitate, să strângă o arhivă de muzică şi poezie românească de o bogăţie care are, după părerea mea, valoare de patrimoniu naţional. Spun asta pentru că mi s-a confirmat de fiecare dată, la întâlnirile mele cu românii, fie ei aici, în România, fie ei plecaţi peste hotare, peste oceane, în lumea asta largă. De câte ori ajungeam în faţa lor şi aduceam cântece ale acelei perioade, oamenii simţeau ceva cu totul şi cu totul special, de aceea înţeleg şi am înţeles şi atunci că aceste valori pe care Cenaclul Flacăra le-a lansat în acei ani au valoare de patrimoniu naţional. Cântecele acestea, deşi au 45, 40, 35 de ani, au rămas perene, au rămas adevărate evergreen-uri româneşti”, a declarat, pentru AGERPRES, Victor Socaciu.
Artistul susţine că deşi au trecut mulţi ani, iar muzica folk a fost tot mai puţin promovată de media românească, publicul numeros care participă la aceste spectacole revitalizate demonstrează perenitatea cântecelor lansate de Cenaclul Flacăra.
„La Târgu Mureş (vinerea trecută, n.r.) a fost o adunare pe care a primit-o cu mare bucurie, de câte ori mă întâlnesc cu colegii mei parcă retrăim acele vremuri, parcă întinerim pur şi simplu. Iar publicul care a venit acolo, la Târgu Mureş – am înţeles că au fost în jur de 8.000 de spectatori – a confirmat ceea ce am spus că, deşi generaţiile s-au schimbat, cântecele acestea sunt perene, ca valoare şi ca audienţă. Am văzut şi faptul că aceste cântece au prins extraordinar de bine la tineri, la nostalgici e aproape normal, la cei din generaţia noastră e firesc, până la urmă sunt cântecele generaţiei noastre, dar acum vorbim de generaţiile noi, care au preluat aceste cântece şi dau valoare de evergreen acestor cântece. De asemenea, Remember Cenaclul Flacăra. Cred că societatea românească după 30 de ani de rătăcire în acest spaţiu muzical începe să se reîntoarcă la valorile ei, la valorile româneşti”, a remarcat Victor Socaciu.
Potrivit lui Victor Socaciu, în spaţiul media românesc mai mult de 75% din muzica promovată este străină.
„Probabil că acest ‘bombardament’ care durează de 30 de ani e deja cam mult (…) Aceste remember-uri frumoase ale Cenaclului Flacăra, pe care le face Andrei Păunescu, dar se fac şi din alte zone ale culturii şi impresariatului, vor putea, la un moment dat, să repună pe taraba muzicii uşoare folk-rock din România valorile noastre autohtone. Aceasta este, după părerea mea, strict necesar pentru o evaluare şi o evoluţie continuă a societăţii noastre. Am iniţiat la începutul anilor ’90 această mişcare ‘Om bun’ din necesitatea de a instituţionaliza, aşa a fost la vremea respectivă, grupul pe care îl conduceam, Societatea Metronom, pentru a instituţionaliza folkul românesc. Pentru că şi folkul, ca şi rockul românesc aveau o condiţie underground. Din păcate, aş putea spune că folkul şi rockul au rămas în aceeaşi condiţie, poate mai puţin rea decât era atunci, dar oricum încă este văduvită această mişcare folk-rock de o instituţionalizare măcar în piaţa media”, a a spus Socaciu.
Artistul spune că se fac deja paşi spre instituţionalizare în privinţa rockului, pentru că există televiziuni care transmit numai muzică rock, însă pentru muzica folk rămâne un deziderat găsirea unui post de televiziune care să îl facă mai cunoscut.
„Aşa cum există un post de manele, de ce nu ar exista şi un post pentru muzică folk? În acest moment în care se revigorează, odată cu Remember Cenaclul Flacăra, întreaga mişcare folk să avem şi şansa unei astfel de televiziuni care să promoveze şi să difuzeze muzică folk pentru toţi cei care iubesc muzica şi poezia românească. De mai multă vreme bat pe la porţile unor trusturi media şi încerc să conving. Să vedem, poate în curând se va întâmpla şi acest lucru”, a conchis Victor Socaciu. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.