Continuă monitorizarea zonei de la Salina Praid și se acordă sprijin nemijlocit administratorilor salinei, respectiv Salrom, anunta Apele Romane.
Salina Praid ar putea fi redeschisă la jumătatea lunii iunie, a susținut directorul de producție al Salrom, Irina Muller
Astfel, în acest moment, se „scanează” prin săpătură mecanică toată zona afectată de sufoziuni (albie minoră, albie majoră, parte din incinta apărată) pentru astuparea golurilor.
Până la această oră, angajatii de la Apele Române Mureș prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș au finalizat în regim de urgență următoarele lucrări:
By-pass (din 3 fire de conducte cu diametrul interior de 840 mm, așezate pe un pat de argilă-strat impermeabilizant), pe o lungime de 100 metri, în zona cea mai grav afectată de sufoziuni peste care a fost așternută o geomembrană;
Timpane din beton, în amonte și în aval by-pass;
Disipator de energie și rizbermă mobilă în partea din aval a by-pass-ului:
Canal lateral, executat în albia veche, căptușit cu geomembrană pentru preluarea de debite medii și mari.
Lucrările au fost executate pe un teren dificil, timp de 6 zile, de către echipele noastre de la Apele Române Mureș prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș. La această oră nu se mai infiltrează apă din cursul pârâului Corund, în orizonturile de lucru ale Salinei Praid.
*****************************************************************************************************
Intervențiile au venit în urma solicitării formulate de conducerea Salinei Praid care a cerut în sprijinul Apelor Române fiind astfel alocate resursele necesare de către SGA Mureș (muncitori, utilaje, suport tehnic) pentru realizarea unor lucrări imediate de punere în siguranță a zonei. Toate materialele necesare și combustibilul utilajelor au fost asigurate de Salrom.
În anul 2023, a apărut prima „sufoziune” în masivul de sare în incinta apărată (pe malul drept al pârâului Corund, Salrom având în patrimoniu un dig de apărare), fisură care a fost betonată de cei de la Salina Praid.
În luna aprilie 2024, a mai apărut o sufoziune, iar la începutul lunii mai, situația a degenerat apărând inclusiv sub albia pârâului Corund. Sufoziunile produse în masivul de sare au condus la pătrunderea apei și din pârâul Corund în orizonturile de lucru ale Salinei Praid.