Vorba e… eu pentru cine votez?

Nu trebuie să fii cetăţeanul turmentat ca să-ţi pui această întrebare acum, în prag de alegeri.

Ar fi interesant de ştiut: oare câţi dintre noi ştim răspunsul? Cel adevărat, dat din convingere şi nu cel dat pentru că aşa cere interesul naţional, sau –horribile dictu- aşa dictează ordinul primit de la mai marii momentului.

Îmi amintesc de euforia primelor alegeri “libere” când molipsiţi parcă de zâmbetul primului candidat la preşedinţie, tot omul punea ştampila râzând: “pe ăsta, că e de –al nostru”. S-a mai schimbat oare, de atunci, ceva?

Şi dacă tot veni vorba de anii ’90, vă mai amintiţi de întrebarea acelor vremuri: Cum vă imaginaţi România anilor 2000? Ni se părea un pod prea îndepărtat, mai ales că unii se aşteptau la sfârşitul lumii!

Ce visători eram!

Cel puţin eu credeam că se va moderniza Gara Mare şi se va face cale ferată până la Sighişoara, ca Rapidul de Bucureşti să nu mă lase la 50 de km de oraş! Că Tîrgu Mureş va fi tîrg doar cu numele şi se va dezvolta, păstrându-şi însă amprenta civilizaţiei de odnioară. Şcolile vor fi modernizate. Profesorii pedanţi ar examina nu cât ai tocit fără să pricepi o iotă, ci cum poţi gândi! Spitale mari, curate, cu medici buni care salvează vieţi şi refuză şpaga pentru că sunt plătiţi ca-n occident. Toate blocurile cenuşii ale epocii comuniste ar fi termoizolate, revopsite, cu problemele de încălzire rezolvate.

Cine şi-ar fi imaginat pe atunci că interesele unora ar putea lăsa o jumătate de oraş fără încălzire centrală în parg de iarnă!

Vă mai amintiţi de recipientele acelea colorate pentru colectarea selectivă a deşeurilor? Ce idee frumoasă şi bănoasă probabil pe moment pentru afacerea cuiva. De atunci se aruncă din nou totul de-a valma! Copilaşii dintr-un cartier mărginaş –în loc să fie şcolarizaţi- scormonesc gunoiul în căutarea peturilor de plastic, cunoaşteţi imaginea. Şi ce simplu şi mai ales curat ar fi să colectăm deşeurile selectiv! Şi să nu mai vorbim de cardul de sănătate, îmi cunoaşteţi opinia, că nu vreau să mă enervez!

Iar dacă ne gândim că au fost politicieni care ne-au promis toate astea, chiar şi folosind alte cuvinte, mai cu priză la public? Că şi minciuna-i vorbă! Au promis, apoi au moţăit în Parlament. Au dat mirul, au şi plâns. Au votat nişte legi făcute pe genunchi. Pe altele le-au trecut tacit. Ce să facă şi ei, între două vacanţe. Cu gândul la pensiile lor speciale au uitat de “bobor” şi de promisiuni. E prea mic spaţiul pentru tot ce ar fi de spus!