Zece ţări europene participă, miercuri şi joi, la Târgu Mureş, la un amplu exerciţiu de gestionare a unei situaţii de urgenţă în cazul afluxului de migranţi, în cadrul proiectului ENGAGE – Engage Society for Risk Awareness and Resillience, organizat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din România (DSU).
„În cadrul proiectului ENGAGE avem o prezenţă internaţională a membrilor din acest proiect. Sunt peste 10 ţări participante, printre care amintim Norvegia, Italia, Belgia, Marea Britanie, Spania şi mulţi alţii. Având în vedere situaţia cu care recent ne-am confruntat la nivelul ţării noastre şi la nivelul altor state, în ceea ce priveşte afluxul mare de migranţi intraţi în ţara noastră ca urmare a conflictului militar din Ucraina, în cadrul acestui proces a fost determinată necesitatea îmbunătăţirii soluţiilor de răspuns în ceea ce priveşte gestionarea unei situaţii de urgenţă, în ceea ce priveşte afluxul de migranţi. Astfel, au fost identificate mai multe soluţii la nivelul tuturor statelor participante în acest proiect, la care şi România este parte, iar scopul acestor exerciţii este de a vedea care soluţii pot fi adaptate la sistemul nostru sau parte din soluţiile noastre care pot fi adaptate la nivelul sistemelor lor sau de a îmbunătăţi sistemele pe care deja le avem”, a declarat presei specialistul comunicare al DSU, căpitan Bogdan Toma.
Scopul final al exerciţiului de la Târgu Mureş este de armonizare a cooperării între diferitele structuri, pentru eficientizarea alocării de resurse necesare sprijinirii persoanelor strămutate.
„Mâine, tot aici, la sediul ISU Mureş, va fi prezent şi Centrul Mobil de Instruire a Populaţiei pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă. Este vorba de o altă caravană a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în care sunt prezentate populaţiei cele mai dese situaţii de urgenţă cu care aceştia se pot confrunta, fie că vorbim de incendii la bucătărie, incendii într-o cameră, incendiu într-un compartiment unde sunt produse inflamabile şi le sunt prezentate tehnici de intervenţie în astfel de situaţii. Pentru că una din devizele noastre, a salvatorilor, este mai bine previi decât să intervii. Ne dorim ca populaţia din România să fie mult mai pregătită în ceea ce priveşte situaţii de urgenţă, pentru că, aşa cum bine ştim, în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, primii care intervin sau care pot interveni pentru limitarea efectelor unei situaţii de urgenţă sunt cetăţenii. Aşadar, cu cât suntem pregătiţi mai bine, cu atât putem salva mai mult”, a arătat căpitanul Toma.
Inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, general de brigadă Călin Handrea, a precizat că, în cadrul exerciţiului, instituţia prezintă tehnica de intervenţie şi va sprijini DSU şi în cadru cursului de pregătire a personalului operativ cu atribuţii de coordonare şi conducere a intervenţiilor (curs de tip COS-DSM – Comandant Operaţiuni de Salvare – Director Salvări Medicale), care reuneşte ofiţeri pompieri din comenzile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă precum şi medici din cadrul unităţilor de primiri urgenţe.
„Ne bucurăm că suntem parte în ambele activităţi şi ca de fiecare dată, cum spuneam, suntem inspectoratul pilot de unde, bineînţeles, că a plecat şi SMURD-ul, unde a fost şi primul dispecerat integrat şi avem ce să prezentăm. Evident că schimburile de experienţă sunt binevenite. Totdeauna avem de învăţat unii de la alţii şi niciodată nu putem spune că suntem extraordinar de bine pregătiţi. Totdeauna există loc de mai bine, cu atât mai mult, aceste schimburi de experienţă sunt importante dacă le facem cu persoane din alte state membre ale Uniunii Europene şi nu numai, ci şi cu alte entităţi, ONG-uri, instituţii care pot să-şi aducă contribuţia într-o situaţie de urgenţă reală”, a precizat generalul Handrea.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din România (DSU) efectuează la Târgu Mureş un amplu exerciţiu în vederea testării soluţiilor de rezilienţă a societăţilor şi comunităţilor într-un scenariu axat pe fenomenul migraţiei în România ca parte integrantă a proiectului cu titlul „Engage Society for Risk Awareness and Resillience”, finanţat prin Programul European de Cercetare Dezvoltare şi Inovare „ORIZONT 2020”.
Formatul exerciţiului include workshop-uri şi sesiuni de discuţii structurate cu experţi din domeniul migraţiei, asistenţei sociale şi medicale, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, simulări la scară mică integrate cu tehnici VR, diseminare colectivă a soluţiilor de rezilienţă identificate în cadrul proiectului ENGAGE, vizită la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Târgu-Mureş şi prezentare Caravană SMURD „Fii pregătit!” şi Centru mobil de instruire a populaţiei pentru răspuns la situaţii de urgenţă, schimb de bune practici şi lecţii învăţate. AGERPRES