De la tonele de mici și hectolitri de bere, Zilele Tîrgumureșene au urcat câteva trepte. Sigur că e loc de și mai bine, dar noi, redacția Săptămânalului Punctul considerăm că în acest an au fost organizate cele mai reușite și diversificate evenimente.
Săptămâna trecută, perioada 22-28 mai, a fost una încărcată pentru municipiul nostru. Târgumureșenii nu s-au plictisit și s-au putut perinda de la un eveniment la altul în funcție de gusturi și de disponibilitate. Zilele Tîrgumureșene au adus pe lângă concerte și frigărui, expoziții, lansări de carte, Parada Vehiculelor Istorice, Gala Sportului Tîrgumureșean, „Under the Bridge” Techno Party, Festivalul Luminii – organizat de cercetașii României, prezentarea oraşului Baja și degustare de vinuri, târg de arte și meserii, Spectacol Medieval, Miss&Mister Tîrgu Mureş, o seară de romanţe maghiare, acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” al oraşului, Târgul de Artă Meşteşugărească şi Produse Tradiţionale şi ediţia aniversară „Nunta de Aur” și multe altele. Pe lângă acestea, Sky is not the limit” a adunat duminică dimineața pe aerodromul din Tîrgu Mureș mii de persoane care au avut parte de un spectacol aviatic la cel mai înalt nivel.
Noutăți
O noutate în acest an a fost proiectul intitulat „Discoteca de sub pod” care a adus pentru iubitorii genului techno: Techno Party şi drum and base party, sub podul Mureş, cu Reality Engine, Nick Havsen şi Ion. „Discoteca de sub pod” se doreşte a fi un proiect premergător unui mare festival pe care intenţionează să îl iniţieze municipalitatea, posibil de anul viitor.
Târgul de arte și meserii
În Cetatea Medievală din Târgu Mureş a fost deschis miercuri (24 mai) Târgul de Arte şi Meserii, aflat la a patra ediţie, în cadrul căruia 12 instituţii de învăţământ din oraş, alături de o serie de agenţi economici și-au expus oferta educaţională şi oferta de locuri de muncă.
Manifestarea a fost organizată de Primăria Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea Cultural Ştiinţifică, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Liceul Vocaţional Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş şi a avut ca tematică „Gastronomia şi igiena corporală”.
Domnişoara Pogany şi produse cu specific dacic
Miniaturi ale operelor brâncuşiene Domnişoara Pogany şi Coloana Infinitului şi produsele cu specific dacic au fost atracţia Târgului de Artă Meşteşugărească deschis joi. Produsele inspirate din cultura dacilor şi din operele lui Constantin Brâncuşi au fost realizate de meşteşugarii Emil şi Rodica Milăşan, din Sântana de Mureş, care au reuşit să creeze o nişă aparte pe piaţa meşteşugarilor din România.
La Târgul de Artă Meşteşugărească de la Târgu Mureş au fost prezenţi numeroşi meşteşugari care au prezentat porturi populare, ceramică, sculpturi, împletituri din paie şi din nuiele, pielărie, pictură pe lemn şi pe sticlă, ouă artizanale, însă a fost o participare numeroasă din partea producătorilor de flori şi a producătorilor tradiţionali.
Valorile Sportului Mureșean
Vineri, 26 mai s-a desfășurat Gala „Valorile Sporului Mureșean”,unde au fost premiați toate cluburile târgumureșene pentru activitatea din sezonul 2016-2017.
Raliul de Regularitate, Castel Classic Rally 2017
Peste 60 de echipaje au luat startul, vineri, în Raliul de Regularitate, Castel Classic Rally 2017, şi 35 de maşini s-au înscris la Concursul de Eleganţă, la cea de-a treia ediţie a Paradei Vehiculelor Istorice.
Vineri s-au desfășurat trei etape ale cursei: etapa 1 a cursei – pe circa 90 de kilometri, pe traseul Târgu Mureş – Band – Zau de Câmpie – Luduş – Ogra, etapa a 2-a pe circa 24 kilometri între Ogra şi Târgu Mureş, iar etapa a 3-a constă în probele speciale pe raza municipiului Târgu Mureş, circa 20 kilometri. Sâmbătă au fost programate etapele 4 şi 5 ale raliului de regularitate, pe circa 68 kilometri + 45 kilometri, pe traseul Târgu Mureş – Reghin – Batoş – Bistriţa, apoi etapa a 6-a care va avea 74 de kilometri, etapa a 7-a pe circa 33 de kilometri, iar la ora 18,00 este preconizată sosirea primei maşini din raliu, la Târgu Mureş. Au participat concurenţi din Belgia, Serbia sau Ungaria.
Cetăţeni de onoare
Primăria Târgu Mureş a acordat titlul de cetăţean de onoare profesorului universitar doctor Lucian Chiriac, care este şi avocat de profesie, şi medicului Ferencz Ladislau, fost profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, în prezent pensionat, în cadrul unei ceremonii organizate, miercuri.
Dr. Ferencz Ladislau, acum pensionar, a fost profesor universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie din Târgu Mureş (catedra de semiologie medicala, Clinica Medicală Nr.II), medic primar şi şeful Clinicii de Reabilitare Cardiovasculară din Târgu Mureş.
Profesorul universitar doctor Lucian Chiriac este Director Centrul de cercetare în domeniul Urbanismului şi Politicilor Publice, profesor la Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mure, avocat şi Doctor Honoris Causa al Universităţii din Miskolc, Ungaria.
Lucian Chiriac a fost procuror şi este cel care a introdus învăţământul juridic la Târgu Mureş, în anii 90. Este membru fondator al Societăţii internaţionale de cercetare în Leadership şi Cultură organizaţională, a Revistei Curentul Juridic, al Asociației de drept penal – Filiala Târgu Mureş, al Cercului de drept administrativ „Tudor Drăganu”.
Târg de arte și meserii
Tot în Cetatea Medievală din Târgu Mureş a fost deschis miercuri Târgul de Arte şi Meserii, aflat la a patra ediţie, în cadrul căruia 12 instituţii de învăţământ din oraş, alături de o serie de agenţi economici și-au expus oferta educaţională şi oferta de locuri de muncă. Manifestarea a fost organizată de Primăria Tîrgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea Cultural Ştiinţifică, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Liceul Vocaţional Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş şi are tematica „Gastronomia şi igiena corporală”.
Festivalul Luminii
Cercetaşii României şi cavalerii din Garda Cetăţii aparţinând Teatrului Scena au oferit, sâmbătă seara un spectacol inedit în cadrul Festivalului Luminii, marcat de demonstraţii cavalereşti şi de aprinderea a peste 10.000 de lumânări.
În ciuda vremii capricioase, festivalul a atras în Cetatea Medievală din Târgu Mureş peste 2.000 de participanţi, care au contribuit la aprinderea lumânărilor amplasate, de-a lungul tuturor aleilor edificiului, în suporturi de hârtie denumite gulguţe
La organizare au participat circa 120 de persoane, între care 30 cercetaşi – exploratori, seniori, lideri, temerari şi lupişori – şi voluntari.
După aprinderea celor peste 10.000 de lumânări, Garda de Mureş a prezentat demonstraţii cavalereşti, constând în poziţii de apărare, zborul drapelului executat de Stegarii de Mureş, iar evenimentul a fost marcat de salve de tun. Printre celebrităţile care au devenit membru al Ordinului Cavalerilor Lup se regăseşte şi actorul Harvey Keitel, cel care a fost înnobilat la Târgu Mureş drept cavaler lup.
Strângere de fonduri
Doi dintre cei mai premiaţi bucătari din Ungaria, Csemy Laszlo şi Kollmann Peter Pal, campioni naţionali la prepararea ciorbei de peşte, denumită Halászlé, au gătit tradiţionalul preparat într-o acţiune de strângere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer. Aceştia au pregătit peste 70 de porţii de ciorbă de peşte de Baja (Halászlé), iar cei care au gustat din deliciosul preparat au donat diverse sume de bani, în funcţie de posibilităţi.
Cei doi bucătari care au susţinut acţiunea de caritate de la Târgu Mureş se regăsesc printre vedetele Festivalului de Gătit Peşte din Baja, care are loc anual, în luna iulie.
Donații pentru Mela
De asemenea, la scena Alternativă, târgumureșenii s-au putut bucura de muzică și au putut ajuta. J’ai Bistrot și The Office Club au lucrat împreună și au donat profitul pentru Mela.
Tânăra actriță de 35 de ani, pe nume Mela (Oltean Mihaela Florentina), a fost diagnosticată cu o boală foarte gravă și rară, și anume „limfom (timic) cu celule B mari”. În urmă cu șase luni a urmat un tratament oncologic prin administrarea chimioterapiei tip CEOP, la Institutul Oncologic din Cluj Napoca. Actrița a fost și la o clinică din Viena pentru a cere sfatul medicilor de acolo, iar aceștia i-au sugerat să facă un transplant de celule stem, potrivit wowbiz.ro. Din păcate, tratamentul este mult prea costisitor ca să și-l poată permite, ajungând până la peste 100.000 de euro. Cont: OLTEAN MIHAELA FLORINA, Raiffeisen Bank, Agentia Bartok Bela Tîrgu Mureș, Cont lei RO08 RZBR 0000 0600 1934 9712, Cont euro RO78 RZBR 0000 0600 1934 9713.
Cea de-a 21-a ediţie a Zilelor Târgumureşene s-a desfășurat în zece locaţii, a cuprins peste 200 de activităţi şi a avut numeroşi artişti pe scenele amenajate în Parcul Municipal, cum ar fi Antonia, Smiley, Mircea Baniciu, Cargo, Corina Chiriac, Red Parlament, Holograf, Defender, Byron, Les Elephants Bizares.