Cu obișnuita atmosferă festivă – centrul transformat în scenă pietonală, spectatori pe trotuare, oficialitățile și soborul de preoți și invitații la picioarele statuii Lupa Capitolina – Ziua Armatei Române a fost marcată și la Târgu Mureș.
Mai ales copiii au fost atrași de expoziția statică de tehnică și armament, aparatură și echipamente specifice deschisă de la ora 9,30 în Piața Trandafirilor.
Ceremonia aniversării celor 75 de ani de la eliberarea țării de sub ocupația trupelor fasciste a început după intonarea imnului de stat. Soldățelul Adrian Chira a recitat cu însuflețire o poezie patriotică, au fost rostite alocuțiuni, cu această ocazie am putut afla că dintre cei 96 de veterani de război din județul Mureș trei au atins venerabila vârstă de 100 de ani, au fost depuse coroane și jerbe de flori la Statuia Soldatului Necunoscut, iar din cer , un parașutist al Forțelor pentru Operații Speciale a aterizat la punct fix purtând drapelul României. Defilarea gărzii de onoare și a tehnicii militare urmată de survolarea zonei centrale cu șase elicoptere aparținând Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii au încheiat festivitatea dedicată celor care ”sunt cei mai buni ambasadori ai României în lume.”
Sursa foto Radio Son
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.