Subprefectul judeţului Mureş, Liviu-Vasile Oprea, a declarat marţi că Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a tipărit şi distribuit în Târgu Mureş, de Ziua Imnului Naţional, numeroşi fluturaşi cu textul poemului ‘Deşteaptă-te, române!‘, în formula în care se interpretează la ocaziile festive, adică strofele 1,2, 4 şi 11.
‘Este datoria noastră să cunoaştem Imnul Naţional, de aceea noi, Prefectura, am distribuit nişte fluturaşi cu versurile acestuia şi este foarte important ca şi în şcoli să se impună o cultură a acestui imn, pentru a se transmite tineri generaţii că Imnul înseamnă identitatea noastră naţională’, a declarat Liviu-Vasile Oprea.
În cadrul ceremoniei din centrul municipiului Târgu Mureş, istoricul Virgil Pană a prezentat un istoric al Imnului Naţional, arătând că există şase variante ale imnului naţional al României, întrucât regimurile politice care s-au succedat la cârma ţării au schimbat unele dintre însemnele statului, în principal imnul.
‘Istoria imnului României este una veche. Primul a apărut în 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când s-a organizat un concurs pentru desemnarea unei melodii care să constituie imnul, câştigat de violonistul Eduard Hubsch, care a constituit viitorul imn regal al României. S-a cântat numai melodia până în 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus şi versurile. Acest imn a dăinuit până în 1947, până la venirea regimului comunist’, a explicat Virgil Pană.
Potrivit istoricului, în 1949 apare un alt imn, ‘Cătuşe sfărâmate’, iar în 1952 apare ‘Te slăvim, Românie’, care a durat până în 1975 când, la cererea lui Ceauşescu, a fost adoptat imnul ‘Pe-al nostru steag e scris unire’.
‘Probabil îşi dorea o melodie alta decât cea stalinistă, ‘Te slăvim, Românie’. În 1977 apare ‘Trei culori cunosc pe lume’, care a durat până în 1989, la Revoluţie. Imnul ‘Deşteptă-te române!’ a fost cântat cu prilejul diferitelor sărbători şi evenimente din cursul istoriei şi vreau să amintesc numai revolta muncitorilor din 1986, de la Braşov, în care s-a încercat cântarea acestui imn, deşi nu se mai cunoşteau strofele, dar la fel şi demonstranţii din 1989, fapt pentru care el a fost adoptat, printr-un decret al FSN, ca imn naţional al României, care durează până în ziua de astăzi’, a mai spus Virgil Pană.
Festivitatea de Ziua Imnului Naţional de la Târgu Mureş s-a încheiat cu ridicarea drapelului în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, în acordurile imnului de stat. AGERPRES/
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.