Potrivit legii nr. 53/2013, în data de 31 august se celebrează Ziua Limbii Române, această sărbătoare fiind marcată în Moldova începând cu anul 1990 până în prezent. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentantele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții romanești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.
Astfel, data de 31 august a fost zi de sărbătoare pentru românii nu numai din orașele românești, dar și din Bruxelles, Budapesta, Chișinău, Istanbul, Madrid, New York, Paris, Praga, Tel Aviv, Varșovia, Liban, Serbia, Moldova, Ucraina, unde autoritățile românești au organizat diferite activități pentru a pune în valoare importanța limbii și a poporului român.
Mureș
Manifestările dedicate limbii române au început în Tîrgu-Mureș, la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă, de la ora 11, la Centrul Cultural ,,Mihai Eminescu”. Sub genericul „Patria mea e limba română”, manifestarea organizată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a adus în faţa publicului peste zece autori mureşeni care au recitat poezii din cei mai mari poeţi români. De asemenea, a fost lansat volumul al doilea al antologiei de poezie târgumureşeană şi a fost omagiat poetul Grigore Vieru.
La Biblioteca din Sărmaşu s-a organizat un concurs de recitări la care au participat elevii din localitate. Tot aici a fost lansat un volum de poezii și a fost adus un omagiu poetului Grigore Vieru, iar vizitatorii au putut admira lucrările pictorului mureşean Marcel Naste.
Cluj
Ziua de sâmbătă a fost sărbătorită și în Cluj-Napoca prin două evenimente, desfășurate la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, la inițiativa Asociației ,,Inima Ardealului”, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca.
Vineri, s-a desfășurat o dezbatere culturală la care au participat ÎPS Andrei Andreicuț, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Irina Petraș, Președintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și prof. univ. Ilie Rad, conducătorul Școlii Doctorale de Științe ale Comunicării, din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Covasna
În Covasna o suită de manifestări, organizate sub egida Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe, a marcat Ziua limbii române. Evenimentul, coordonat de prof. dr. Luminița Cornea s-a desfășurat la Casa Memorială „Romulus Cioflec“, din localitatea Araci. În cadrul momentului liric „Poeții aduc laudă limbii române“, autorii de poezie Mihaela Aionesei și Izzet Baubec, ambii din Târgu-Secuiesc, au citit, din propria creație, versuri care le-au adus consacrarea prin premiile obținute. Momente speciale au fost și cele în care profesori din județul Covasna au prezentat comunicări: „Simplitatea și corectitudinea limbii române la Nicolae Colan“ – prof. dr. Alex. Surdu, „Limba română și limba latină“ – prof. Maria Stoica, „Dăinuire întru Limba Română“ – Luminița Cornea. Finalul evenimentului dedicat Limbii Române a fost marcat de lansarea volumului „Întru lumina munților. Fragmente de spiritualitate românească“, de Luminița Cornea. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Societatea de Științe Filologice – Filiala Covasna, Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita și revista „Vatra veche“, Tîrgu-Mureș.
Harghita
Consiliul Județean Harghita a organizat, la Miercurea Ciuc, mai multe activități dedicate în special elevilor. La parterul instituției au fost programate activitățile cultural-educative în limba română, destinate școlarilor din clasele I-VIII. Grupul țintă au fost copiii angajaților Consiliului Județean, majoritatea de etnie maghiară, dar și elevii din clasele I-VIII din oraș si din localitățile județului.
Moldova
Institutul cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chișinău a organizat o serie de evenimente prilejuite de Ziua Limbii Române. Vă prezentăm în continuare doar câteva dintre momentele care marchează sau au marcat această zi. La biblioteca Raională Leova a realizat expoziția „Sufletul satului românesc“, unde au fost expuse 42 de fotografii ale artiștilor orădeni Constantin Dancoglu și Gheorghe Petrilă, realizate în câteva zone etno-folclorice ale Transilvaniei, cu precădere în Bihor, Maramureș și Bistrița-Năsăud.
De asemenea, a fost organizată expoziția „Mihai Eminescu“ la Strășeni, în data de 27 august 2013. La Palatul Culturii din orașul Hâncești se desfășoară expoziția „Grigore Gafencu“, în perioada 30 august – 30 septembrie 2013, eveniment organizat în colaborare cu Consiliul Raional Hâncești. Expoziția foto-document include peste 30 de panouri foto, realizate de Unitatea Arhive Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe. Sunt prezentate aspecte inedite din activitatea diplomatului și omului politic român Grigore Gafencu.
Expoziția „Gavriil Bănulescu-Bodoni – un ierarh ortodox promotor al românismului“ de la Edinet este deschisă în perioada 25 august – 25 septembrie 2013. De asemenea, ICR „Mihai Eminescu“ de la Chișinău a organizat, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie al României, expoziția itinerantă „Basarabia 1812-1947.
Limba română este celebrată și prin două spectacole susținute de Ansamblul Academic Național de Dansuri Populare „Joc“ din Republica Moldova, la Leova și Hâncești.
La Galeria de la Rond din Chișinău, în perioada 29 august – 7 septembrie 2013, se desfășoară expoziția „Alexei Mateevici – Odă limbii române“. Evenimentul este dedicat aniversarii a 125 de ani de la nașterea poetului Alexei Mateevici și cuprinde manuscrise, fotografii, poezii, mărturii ale cronicarilor, scriitorilor clasici și contemporani despre limba română și poezia dedicată limbii române. Proiectul este realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Chișinău, Clubul Național de Artă „Minerva“ și Casa-Muzeu „Alexie Mateevici“ din satul Zaim.
În lume
Conform tradiției, Institutul Cultural Român (ICR) organizează anual în comunități românești din statele vecine, și nu numai, manifestări culturale prilejuite de Ziua Limbii Române, la care participă personalități ale vieții culturale și artistice românești.
ICR Budapesta celebrează Ziua Limbii Române, azi, 2 septembrie 2013, la Micherechi, cu spectacolul-interactiv Magia cuvântului, conceput de Georgiana Elena Popan. Acest eveniment dedicat zilei de 31 august a fost programat pentru a coincide cu prima zi de școală în Ungaria și este dedicat copiilor români dornici să păstreze viu tezaurul lingvistic moștenit de la strămoșii lor. Elevi ai Școlii Generale românești din Micherechi vor asculta povești tradiționale românești și universale, pline de umor, și vor lua parte la un program care include jocuri și cântece.
ICR „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul a realizat proiectul „Ziua Limbii Române sărbătorită la Istanbul: Emil Boroghina – Recital de poezie populară românească“, în data de 29 august 2013, la sediul institutului.
ICR Madrid realizează proiectul on-line „Ziua limbii române în Spania“, în perioada 31 august – 10 septembrie 2013. Astfel, ICR Madrid propune o campanie on-line de promovare a limbii și a literaturii române traduse în spaniolă.
ICR New York a organizat patru recitaluri de poezie românească în interpretarea lui Constantin Chiriac, la biserica Sfânta Maria din Queens, pe 31 august la Sala mare a Centrului Comunitar din Cote-des-Neiges, Canada, apoi la Val David, în cadrul Festivalului Maria Tănase, și pe 1 septembrie, la biserica Sfântul Ilie din Montreal, Canada.
ICR Paris a celebrat Ziua Limbii Române la Paris prin organizarea recitalului ,,Sunt un orb”, în interpretarea maestrului Horațiu Mălăele, la Sala bizantină a Palatului de Béhague.
De asemenea, alte manifestări culturale dedicate Zilei Limbii române au fost organizate și în Praga, Tel Aviv sau Beirut unde românii plecați peste hotare, și nu numai, să prindă drag de limba română.
Cristina Vancea