ZIUA SIGURANŢEI RUTIERE

ZIUA SIGURANŢEI RUTIERE

centura-de-siguranta-IV793818LMUltima zi din Săptămâna Prevenirii Criminalităţii este dedicată Siguranţei Rutiere. Unii  tineri ar putea pretinde că ştiu totul despre cum trebuie să prevină incidentele neplăcute, dar asta nu este suficient. În sprijinul acestei convingeri avem exemplul multora dintre aceştia care, deşi au fost prezenţi în cadrul lecţiilor de educaţie rutieră, au făcut greşeli grave pe stradă devenind victime ale accidentelor de circulaţie.
De aceea poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş le adresează recomandările necesare evitării evenimentelor rutiere, pentru că, prin cunoaşterea şi respectarea regulilor de circulaţie, strada poate deveni şi ea prietena noastră, dar cu siguranţă nu pentru joacă.
Iată în continuare câteva dintre acestea:
Traversaţi strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, treceţi numai la culoarea verde a acestora;
– După coborârea din mijloacele de transport public, nu traversaţi prin faţa sau prin spatele acestora. Traversarea se poate face după plecarea lor din staţie, prin locurile rezervate trecerii;
– Trebuie să vă asiguraţi chiar şi atunci când traversaţi pe la trecerile pentru pietoni sau la culoarea verde a semaforului electric. Angajaţi-vă în traversare doar dacă toţi conducătorii de vehicule au sesizat intenţia voastră şi au oprit pentru a vă acorda prioritate;
– Fiţi foarte atenţi când traversaţi noaptea sau pe vreme nefavorabilă (ploaie, furtună, etc.) pentru că vizibilitatea redusă sau carosabilul umed pot detemina observarea târzie a intenţiei voastre iar şoferii ar putea fi în imposibilitatea de a mai opri în condiţii de siguranţă;
Nu conduceţi mopede până la vârsta de 16 ani şi doar după ce obtineţi permis de conducere. În caz contrar fapta constituie infracţiune şi pedepseste conform legii penale.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi!
Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip „hands-free”.
Atenţie biciclişti!
– Ca să poţi conduce o bicicletă pe drumurile publice trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani şi să cunoşti regulile de circulaţie, să fii echipat regulamentar;
– În condiţii de vizibilitate slabă este obligatoriu să porţi vestă fluorescent reflectorizantă iar bicicleta să fie prevăzută în faţă cu lumina albă, iar în spate cu lumină roşie;
– Schimbarea direcţiei de mers se face după o temeinică asigurare şi semnalizare din timp a intenţiei de a vira;
Nu traversa carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni!
În speranţa că recomandările noastre vor fi respectate, vă dorim drum bun, fără incidente rutiere.

Nu trece o zi fără să auzim de accidente rutiere, de oameni morţi sau nenorociţi din cauza vitezei, a indisciplinei pietonilor…de copii rămaşi fără părinţi ori de familii lovite de cea mai grea durere – pierderea copilului…
DE CE SE ÎNTÂMPLĂ ACESTE TRAGEDII???
– Pentru că ne grăbim mereu…şi nu ne gândim că e mai bine să întârziem decât să nu mai ajungem deloc…
– Pentru că tratăm cu superficialitate viaţa atunci când păşim pe stradă…
– Pentru că…până nu se întâmplă ceva grav cuiva drag, tratăm cu uşurinţă accidentele rutiere, ca pe o simplă ştire la TV…ceva ce se poate întâmpla doar altora…