Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătorită și la Reghin

Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătorită și la Reghin

 

 

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.

Elevii și profesorii Liceului Tehnologic „Petru Maior” din Reghin sărbătoresc în zilele de 26 și 27 martie Ziua Unirii Basarabiei cu România, prin evenimentul intitulat „Centenarul Marii Uniri”, activitatea făcând parte din seria manifestărilor dedicate Centenarului.

Evenimentele vor debuta cu expunerea semnificației zilei de 27 martie 1918, urmată de proiectele, planșele și prezentările power point pregătite de către elevi. Vor fi evidențiate portrete de basarabeni care au contribuit la realizarea Unirii Basarabiei cu România, se va da citire la „Declarația de Unire”.

A doua zi, invitatul de onoare al acestor evenimente va fi Istrati Veaceslav, președintele „Asociației Pro Basarabia și Bucovina” filiala Reghin, care va conferenția pe tema „Basarabia – punte între trecut, prezent și viitor”.  În încheiere se va desfășura un colaj artistic cu cântece patriotice,  urmat de un recital de poezie, susținut de elevii liceului.

 

„Sărbătoarea Centenarului nu este completă fără Basarabia. Animaţi de idealul unităţii naţionale, transpus în faptă de înaintaşii noştri în anul de graţie 1918 prin făurirea României întregite, am decis organizarea acestui eveniment. Determinaţi pentru marcarea cu demnitatea cuvenită a Centenarului Marii Uniri, înţelegând faptul că Marea Unire reprezintă pentru toţi românii, oriunde s-ar afla, un moment de referinţă şi un reper pentru devenirea naţiunii române, am considerat că este momentul să ne mobilizăm și să sărbătorim așa cum se cuvine aceste evenimente. Activitățile pe care le-am propus elevilor noștri au menirea de a-i apropia cât mai mult de cunoașterea faptelor istorice naționale, de a le încălzi inimile cu sentimentele bucuriei și mândriei că sunt români”, a declarat coordonatorul proiectului, prof. Otilia Matei.

Activitățile vor fi realizate împreună cu membrii catedrei de istorie a Liceului Tehnologic „Petru Maior”, prof. Monica Baciu și prof. Nagy Attila, sprijiniți de către conducerea liceului, prin directorul prof. Marcu Ioan Valer, cu echipa managerială formată din dir. adj. prof. Crișan Martha și dir. adj. prof. Platon Monica. Își va aduce aportul pentru realizarea acestui eveniment prof. Raluca Ciupe, prof. Eduard Csupan și catedra de limba și literatură română a liceului.

 

Imola Grama