Însăși intrarea producătorului german pe acest segment utilitar este un semn clar că ceva bun urmează să se întâmple în segmental camionetelor. Nu există producător care să ignore acest gest venit din Germania. Deci Mitsubishi, Toyota, Nissan, Ford, GM și alte mărci pe care fără voie le-am omis vor fi obligate să ridice ștacheta la nivelul minim impus de noul intrat în joc. Spun asta pentru că Amarok nu e o apariție oarecare, ci vine cu câteva argumente interesante. De exemplu, motorul de sub 2000 cm, diesel, este cel mai mic propulsor montat pe camionetă la ora actuală. Iar asta are relevanță la taxe și impozite, precum și la consum.
Apoi, Amarok are un interior care e mult mai apropiat de cel al autoturismelor din ofertă decât în cazul concurenței. Ne referim atât la aspectul vizual și tactil, cât și la calitatea superioară a materialelor folosite. În plus, lista de opționale îl poate plasa pe Amarok în galeria celor mai dotate camionete aflate în producție la ora actuală.
Drive test
Săptămâna trecută dealerul Volkswagen în Tîrgu-Mureș a avut o sesiune de drive-test cu Amarok. Auto Top Co ne-a pus la dispoziție un exemplar din ,,calul de muncă” al VW și am decis să-l ,,scoatem la iarbă verde”. Puțin drum pietruit, puțin hotar fără drum și un pic de pădure. Am fost nevoiți să folosim de două ori reductorul pentru a ieși din noroi – și trebuie să precizez că gumele erau de stradă, nu de off-road – și am mers în regim 4×4, inclusiv pe drumurile pietruite. Prima remarcă e că în regim de stradă, doar în prima treaptă și pornirea de pe loc îți dă de înțeles că ești într-un pick-up, din treapta a doua se comportă precum un autoturism oarecare. În off-road fiecare smucitură sau groapă mai mare îți dă de înțeles că stai într-o mașină bine făcută. Cât va fi ea de fiabilă, ne-o va demonstra timpul pentru că fiabilitatea este unul dintre criteriile esențiale în domeniul pick-up.
În al doilea rând, trebuie spus că viața la bordul Amarok este bună din mai multe motive: pentru că stai într-o poziție mai înaltă decât majoritatea autoturismelor, apoi pentru că absolut orice configurare ai dori să faci (activare 4×4, blocare diferențial, hill descent etc.) este la un buton distanță de degetul tău; dar și pentru că scaunele și habitaclul sunt de bună calitate.
În final, trebuie să spun că Amarok este probabil una dintre cele mai competente mașini pe care le-am condus în ultima vreme și faptul că este destinată unui public care în România începe să câștige bine – fermierii de toate categoriile – are toate șansele să devină o mașină comună pe străzile României.
Cristian Teodorescu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.