Focul poate să ardă și la buzunare

Focul poate să ardă și la buzunare

Poluare în plină zi
Poluare în plină zi

În luna ianuarie, Consiliul Local Luduș a aprobat Planul de ordine și siguranță publică a orașului, o lucrare complexă elaborată de Comisia locală de ordine publică a orașului din care fac parte: Cristian Moldovan – primarul orașului, Nicolae Cotta – șeful Poliției orașului, Gheorghe Vîntu – șeful Jandarmeriei orașului, Cornel Boitoș – șeful Poliției Locale, Eugenia Giurgea – secretarul orașului și consilierii locali Claudia Botezan, Ioan Bungardi, Luminița Boca și Ciprian Turdean.

Hărnicie dusă la extrem

Cornel Boitoș spune că una dintre misiunile pe care le efectuează polițiștii locali este aceea de menținere a ordinii și liniștii publice în zonele și locurile stabilite prin planul de ordine și siguranță publică. Evident, străzile orașului se încadrează în această cerință și patrulările polițiștilor contribuie la asigurarea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Sunt multe situații în care doar atenționările nu sunt suficiente și atunci aplicarea dispozițiilor legale repune în limitele normalului unele situații nefirești.

În anul 2013 au fost aplicate un număr de 160 de sancțiuni contravenționale, penalizate cu suma totală de 9.860 de lei.
În cadrul acestor sancțiuni, se remarcă faptele antisociale care se produc la sfârșit de săptămână pe timpul nopții în apropierea barurilor.

În ceea ce privește statistica prezentată anul viitor, suntem siguri că un locuitor de pe strada Liliacului va fi prezent acolo printr-o sancțiune aplicată de polițiștii locali Aurel Ovidiu Stîngă și Iștvan Alexandru, cei care au acționat prompt atunci când pe străzile din jur s-a răspândit un nor gros de fum provenit de la un foc deschis în care ardeau un morman de vechituri.
Acțiunea polițiștilor a fost ca un duș rece care a stins și focul din grădină și nesăbuința omului.

Ioan A. Borgovan

Lasă un răspuns