„Este mult mai greu dacă ești femeie”

„Este mult mai greu dacă ești femeie”

1-marieta-gabos-grecu-site-660x495Profesează în, poate, cel mai delicat domeniu al medicinii, psihiatria, care presupune, profan vorbind, să atingi acel nevăzut – sufletul – și să încerci să îi aduci alinare. Este șeful Clinicii de Psihiatrie Nr. 1, doctor în științe medicale, medic primar psihiatru și profesor univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș. Prof. dr. univ. Marieta Gaboș-Grecu a deschis de curând, alături de soțul său Iosif, Centrul Medical Psihosan din orașul Ungheni, prima unitate privată de îngrijire și recuperare pentru vârstnici din județul Mureș, de asemenea, un spital privat de psihiatrie.

Rep.: Care credeți că este secretul reușitei dumneavoastră în plan profesional?

M.G.: În primul rând, mi-am dorit să profesez în această meserie din pasiune, mi-am dorit să ajut oamenii cu suferințe sufletești, devenite suferințe psihice. Am simțit și am trăit o mare dorință, dăruire și pasiune de a mă dedica sufletului, de a reuși acel transfer afectiv către pacient, iar acesta să simtă același lucru, să aibă încrederea și să îți încredințeze sufletul, să îți transmită tot ceea ce simte știind că vrei să îl ajuți. Apoi, a fost modelul din familiei, tatăl meu, care a fost, de asemenea, profesor universitar și șeful Clinicii de Psihiatrie, care a profesat 45 de ani în slujba pacienților săi. Apoi este soțul meu care are aceeași profesie ca și mine, este alături de mine și în profesie, și în familie. Iar, dacă faci totul cu pasiune, nu ai cum să nu reușești, chiar dacă profesia mea presupune studiu continuu.

Rep.: Cum ați reușit să vă impuneți într-o lume dominată de bărbați, cât de greu v-a fost?

M.G.: Într-un studiu făcut în mai multe țări democratice a reieșit că pentru a putea să reușești este mult mai greu dacă ești femeie. Poate vine și din faptul că sexul feminin are o labilitate afectiv-emoțională mai mare, datorită numeroaselor roluri pe care le îndeplinește – soție, mamă, profesionist etc. Eu spun că orice femeie care este puternică, are capacitatea de a fi echilibrată pe plan fizic și spiritual poate reuși, cu rezultate chiar mai bune decât cele ale domnilor, să atingă performanțe în carieră. Bineînțeles este și la latitudinea celor din jur, a familiei, a colectivului din care faci parte să te aprecieze așa cum ești.

Rep.: Cum se împacă viața de familie cu cariera?

M.G.: La mine se îmbină armonios viața profesională cu cea de familie. Trebuie să fii susținută de soț, de soție, copii, pentru că într-o profesie care presupune să lucrezi cu oamenii, cu sufletul acestora, trebuie, de multe ori, să le oferi mai mult din timpul tău, iar familia trebuie să te înțeleagă că e nevoie să îți dedici din timpul poate alocat ei, să îți ofere acel echilibru.

Ligia Voro

Lasă un răspuns