„Multă muncă, ambiție, sacrificiu”

„Multă muncă, ambiție, sacrificiu”

alina molociAlina Moloci este una dintre sportivele emblematice, în acest moment, pentru sportul mureșean. Ea este cea mai „vârstnică” jucătoare a echipei feminine de handbal SC Mureşul Tîrgu-Mureş (echipă componentă a Diviziei A la handbal feminin), având în prezent 25 de ani. Alina a sosit la Târgu-Mureş de la LPS Suceava la vârsta de 18 ani. Jucătoare polivalentă, cu o tehnică desăvârşită și cu multă dăruire în teren, calităţi care i-ar permite să evolueze la orice echipă de top, a rămas fidelă echipei la care s-a afirmat. În prezent, Alina Moloci este cea mai prolifică jucătoare a echipei feminine de handbal SC Mureşul Tîrgu-Mureş. Actualmente, echipa SC Mureşul se află pe locul II în clasamentul Diviziei A, Seria B la handbal feminin cu 40 de puncte, fiind foarte aproape de primul loc ocupat de CSM Slatina (42 de puncte).

Care este secretul reușitei în carieră pentru Alina Moloci? Răspunsul este următorul: „Multă muncă, ambiție, sacrificiu și, nu în ultimul rând, dorința de a ajunge cât mai sus”. Desigur, se știe că sportivii au antrenamente lungi, ceea ce afectează viața privată. Iată cum reușește Alina Moloci să împace viața privată cu cariera: „Am ajuns la vârsta la care știu și pot face diferența dintre cele două, având și persoana potrivită lângă mine, care mă susține în tot ceea ce fac”. În final, Alina Moloci ne-a transmis câteva cuvinte referitoare la evoluția ei în carieră: „Sunt de șapte ani la această echipă cu toate că am avut oferte să evoluez la un nivel mai înalt, dar am ales să ajung cu această echipă la nivelul care mi se oferise de multe ori. După părerea mea, am avut o evoluție constantă în ultimul timp”.

Titi Dălălău

Lasă un răspuns