Valorile termice prognozate pentru intervalul 10-23 martie vor fi uşor peste cele normale în luna martie, în majoritatea regiunilor, în timp ce precipitaţiile îşi vor face apariţia la nivel naţional în anumite intervale, începând din următorul week-end, arată estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, publicate luni.
În Transilvania, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru luna martie. Astfel, media temperaturilor maxime pe întreg intervalul de prognoză se va situa în ecartul 8 la 13 grade, parcurgând succesiv faze de creştere sau de scădere de la o zi la alta. În schimb, media temperaturilor nocturne va fi permanent negativă şi pot coborî în nopţile mai reci sub -5 grade în prima săptămână, iar ulterior aceasta se va situa între -3 grade şi -1 grad. Vor cădea ploi slabe, izolat la începutul intervalului şi, din nou, zilnic, la nivel local, după data de 15 martie, cu o probabilitate ceva mai mare ca în intervalele 16-17 martie şi 19-23 martie să fie şi ploi moderate cantitativ. Trecător, vor fi posibile şi precipitaţii mixte.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.