Senatorul PDL Marius Paşcan a declarat joi, la Târgu Mureş, că declararea de către autorităţi a unor persoane aparţinând unor organizaţii din Ungaria ca indezirabile pe teritoriul României este o măsură tergiversată, însă justă şi necesară. ‘Mişcările extremiste, iredentiste, etnic separatiste, care au avut, în mod repetat, în ultimii ani, drept ţintă şi loc de rezonanţă municipiul Târgu Mureş, au trezit, în sfârşit, din letargie şi expectativă instituţiile statului român. Suntem mult prea toleranţi şi îngăduitori atunci când permitem unor formaţiuni politice interzise în Ungaria precum Garda Ungară sau Organizaţia celor 64 de comitate, în solidar cu Partidul Jobbik să mărşăluiască într-o manieră gregar triumfalistă şi conflictualist prin centrul României, în tendinţa de a resuscita reveriile apuselor imperii şi a reclama, prin instigare şi agresivitate, graniţe teritoriale demult apuse prin istorie. Declararea de către Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Interne, a unor lideri şi reprezentanţi ai formaţiunilor politice menţionate ca indezirabili pe teritoriul României reprezintă o măsură, din păcate nepermis tergiversată, dar justă şi absolut necesară’, a susţinut senatorul democrat-liberal, într-o conferinţă de presă.
El a spus că se cuvine să se pună în lumină, netimorat şi responsabil, caracterul ‘vădit anarhist al acestor agenţi politici provocatori de dezordine socială, clamând nesupunerea civică şi pledând pentru enclavizare etnică, cu complicitatea unor forţe politice susţinând separatismul şi autonomia teritorială pentru minoritatea maghiară din România, chiar de la nivelul guvernamental şi politic de vârf al Ungariei’.
Marius Paşcan a subliniat că la manifestarea din data de 10 martie, de la Târgu Mureş, aceşti ‘anarhişti, periculoşi pentru orice stat de drept’, au incendiat drapelul Uniunii Europene în faţa Palatului Culturii din oraş, arătând astfel că ‘resping barbar’ valorile europene la care România şi Ungaria s-au raliat.
Parlamentarul democrat-liberal consideră că nu trebuie permis ca alegerile parlamentare din Ungaria, din data de 6 aprilie, să dea posibilitatea manifestării unor forţe extremiste pe teritoriul României. ‘Nu trebuie să permitem ca apropiatele alegeri generale din Ungaria să creeze cadrul necesar pentru ca astfel de forţe politice extremiste să participe la tulburarea sau vitriolarea relaţiilor interetnice dintre români şi maghiari. Să nu uităm că demersurile pentru recunoaşterea şi legitimarea aşa-zisului Ţinut Secuiesc au fost respinse inechivoc la nivelul Uniunii Europene şi chiar de către Organizaţia Naţiunilor Unite, unde artizanii belicoşi ai autonomiei teritoriale au căutat protecţie’, a accentuat Marius Paşcan.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.