PCM se implică în alegerile din Ungaria

PCM se implică în alegerile din Ungaria

biro zsoltPreşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a anunţat joi, la Târgu Mureş, că formaţiunea sa, în baza unei colaborări cu consulatele Ungariei din Miercurea Ciuc şi din Cluj Napoca, se va implica în colectarea voturilor prin corespondenţă care vor fi exprimate de cetăţenii români care deţin şi cetăţenia ungară şi care au dreptul să voteze pentru alegerile parlamentare din Ungaria, din data de 6 aprilie.

‘Pentru alegerile din Ungaria, aici ţinem să accentuăm importanţa acestor alegeri şi noi cerem membrilor şi simpatizanţilor noştri care au dubla cetăţenie să beneficieze şi să voteze până în 6 aprilie. Se votează prin corespondenţă, deci acest proces (votul prin corespondenţă, n.r.) se derulează până în data de 4 aprilie, dar la consulatele Ungariei din Miercurea Ciuc şi Cluj Napoca se poate vota şi în data de 6 aprilie. Cei care votează prin corespondenţă trebuie să trimită înainte de data alegerilor aceste scrisori, ca să ajungă până în data de 6 aprilie, fie la consulate, fie la Biroul Electoral Central din Budapesta. Aici noi oferim sprijin celor care vor să trimită aceste pachete, scrisori, la consulate şi avem o strânsă colaborare cu consulatul de la Miercurea Ciuc şi cu cel din Cluj Napoca în această privinţă. E vorba de o scrisoare, un plic închis, oricine poate să apeleze la un prieten sau la o cunoştinţă şi să îl roage să trimită această scrisoare. Consulatele se ocupă de adunarea acestor scrisori, iar cei care nu trimit prin poştă, au posibilitatea să le depună şi la birourile care funcţionează pe lângă PCM, care au ajutat la întocmirea dosarelor (pentru acordarea cetăţeniei ungare, n.r.), care acum acordă un ajutor şi în acest sens’, a declarat Biro Zsolt.

Acesta a susţinut că deşi este vorba despre secretul votului, nu vede nimic nelegal în privinţa colectării plicurilor cu voturile exprimate, întrucât plicurile vor fi sigilate şi că fiecare scrisoare va conţine buletinul de vot şi o foaie cu datele personale ale alegătorului.

Biro Zsolt a mai spus că partidul său îşi îndeamnă membrii şi simpatizanţii să voteze cu FIDESz, formaţiunea aflată la guvernare, întrucât preşedintele de onoare al PCM, Kover Laszlo – preşedintele Parlamentului Ungariei – este membru al acestei formaţiuni. ‘Dat fiind faptul că suntem parteneri strategici ai partidului de guvernământ FIDESz şi luăm în considerare că preşedintele nostru de onoare, Kover Laszlo, este membru marcant al FIDESz, atunci e foarte clar simpatizanţii şi membrii noştri cum o să voteze. Dar vreau să îl citez pe dl. Kover, care a avut o declaraţie în acest sens, chiar aici la Târgu Mureş, i-a îndemnat pe toţi cetăţenii maghiari din Transilvania să voteze, indiferent de simpatiile politice, fiecare poate să găsească partidul pe care îl consideră mai simpatic’, a accentuat Biro Zsolt.

Potrivit liderului PCM, din cele aproximativ 300.000 de persoane care au dublă cetăţenie, 96.000 de persoane s-au înscris la Biroul Electoral Central de la Budapesta pentru a putea participa la alegerile din Ungaria.

AGERPRES

Lasă un răspuns