Colinele Transilvaniei, care cuprinde ariile protejate Sighişoara-Târnava Mare-Podişul Hârtibaciului, Staţiunea Balneoclimaterică Sovata şi experienţele gastronomice de la Valea Verde Retreat Transylvania din Cund au ajuns în finala concursului Destinaţia Anului, a anunţat, luni, Asociaţia Visit Mureş.
Sovata este în finala categoriei „Staţiuni turistice”, Valea Verde Retreat – Transylvania din Cund a intrat în finala categoriei „Experienţe gastronomice”, iar Colinele Transilvaniei la „Regiuni eco-turistice”.
„Pe lângă notorietatea pe care o oferă diferitelor obiective turistice, iniţiativa Destinaţia Anului îndeamnă la cunoaşterea ţării noastre şi la vizitarea unor locuri, uneori mai puţin cunoscute de turişti”, a arătat Visit Mureş.
Destinaţia Anului este cea mai importantă competiţie pentru destinaţii turistice din România, în care câştigătorii sunt desemnaţi de voturile unui juriu de experţi, format din peste 100 de persoane, un vot public şi o cercetare sociologică reprezentativă la nivel naţional.
Destinaţia Anului are două secţiuni, „Destinaţii turistice” şi „Distracţie şi aventură”, şi 12 categorii.
La „Destinaţii turistice” figurează categoriile: Oraşe care inspiră, Staţiuni turistice, Tărâmuri cu tradiţie şi istorie, Regiuni eco-turistice, Sat de poveste şi Cea mai bună promovare, iar la atracţii turistice, iar la „Distracţie şi aventură” sunt categoriile: Atracţii cultural-educative, Wellness, Cazări epice – resorturi, Cazări epice – boutique, Experienţe gastronomice şi Cea mai bună promovare.
Organizatorii concursului susţin, pe site-ul propriu, că destinaţiile câştigătoare din anii trecuţi au beneficiat de creşteri majore în intenţia de vizitare, indiferent că au fost regiuni, oraşe, staţiuni sau atracţii turistice. AGERPRES