Somnul este un proces fiziologic esențial pentru om. Somnul suficient și odihnitor protejează sănătatea mentală, sănătatea fizică și crește calitatea vieții. Prin urmare, atunci când dormim puțin, suntem mai putin eficienți, suntem obosiți și nervoși, facem mai multe greșeli, suntem mai puțini creativi și ne îmbolnăvim mult mai repede. Somnul este o nevoie fizologică de bază, asemenea setei și foamei, fără de care nu putem exista.
De fapt, este la fel de important ca alimentația echilibrată și activitatea fizică. Cei mai mulți oameni au nevoie, în medie, de aproximativ opt ore de somn odihnitor pentru a funcționa corect. Important este să învățăm să ne ascultăm corpul și să identificam care este cantitatea de somn necesara propriului organism.
În general, somnul odihnitor presupune:
- 10 – 11 ore la copii
- 8,5 – 9,5 ore la adolescenți
- 7-9 ore la adulți
Iată 10 motive pentru care somnul bun este important pentru sănătate.
1. Greutatea corporală influențează calitatea somnului
Somnul slab calitativ este puternic legat de creșterea în greutate.
Persoanele care au o greutate corporală mai mare tind să aibă o durată mai scurtă de somn decât cele care au o greutate normală. De fapt, durata scurtă a somnului este unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru obezitate.
Se crede că efectul somnului asupra creșterii în greutate este mediat de numeroși factori, inclusiv hormoni și motivația de a face mișcare. De aceea, dacă încerci să pierzi în greutate, este absolut crucial să ai un somn de calitate.
2. Cei care au un somn calitativ tind să mănânce mai puține calorii
Somnul deficitar afectează hormonii care reglează pofta de mâncare. Studiile arată că indivizii privați de somn au un apetit mai mare și tind să mănânce mai multe calorii.
Privarea de somn perturbă fluctuațiile zilnice ale hormonilor apetitului și se consideră că provoacă un dezechilibru în ceea ce privește pofta de mâncare.
Privarea de somn crește nivelul de grelină, hormonul care stimulează pofta de mâncare și scade leptina, hormonul care suprima pofta de mâncare.
3. Un somn bun poate îmbunătăți concentrarea și productivitatea
Somnul este important pentru diferite aspecte ale funcției creierului, precum cunoașterea, concentrarea, productivitatea și performanța. Așadar, toate acestea sunt afectate negativ de lipsa somnului.
Studii efectuate pe aceste segment au arătat că un somn bun poate maximiza abilitățile de rezolvare a problemelor și îmbunătăți memoria.
4. Un somn bun poate maximiza performanța atletică
S-a demonstrat că somnul îmbunătățește performanța atletică. Într-un studiu pe jucătorii de baschet, s-a arătat că mai multe ore de odihnă îmbunătățesc semnificativ viteza, acuratețea, timpii de reacție și bunăstarea mentală.
Durata mai mică a somnului a fost, de asemenea, asociată cu o performanță slabă a exercițiilor fizice și o limitare funcțională la femeile în vârstă.
5. Privarea de somn poate aduce un risc mai mare de boli de inimă și accident vascular cerebral
Calitatea și durata somnului pot avea un efect major asupra multor factori de risc pentru sănătate.
Aceștia sunt factorii despre care se crede că determină bolile cronice, inclusiv bolile de inimă.
O revizuire a 15 studii a constatat că persoanele care nu dorm suficient au un risc mult mai mare de boli de inimă sau de accident vascular cerebral decât cele care dorm 7-8 ore pe noapte.
6. Somnul afectează metabolismul glucozei și crește riscul de diabet de tip 2
Restricția experimentală a somnului afectează zahărul din sânge și reduce sensibilitatea la insulină.
Într-un studiu efectuat pe bărbați tineri sănătoși, restricționarea somnului la 4 ore pe noapte timp de 6 nopți la rând a cauzat simptome de prediabet. Aceste simptome s-au remediat după o săptămână în care durata somnului a crescut.
De asemenea, s-a constatat că există o legătură puternică între durata somnului și nivelul zahărului din sânge la populația generală. Studiile arată că cei care dorm mai puțin de 6 ore pe noapte, în mod repetat, prezintă un risc crescut de diabet de tip 2.
7. Somnul insuficient este legat de depresie
Problemele de sănătate mentală, cum ar fi depresia, sunt strâns legate de calitatea slabă a somnului și de tulburările de somn. Aproximativ 90% dintre persoanele cu depresie se plâng de calitatea somnului. Somnul insuficient este chiar asociat cu un risc crescut de deces prin sinucidere.
Cei care suferă de tulburări de somn, cum ar fi insomnia sau apneea obstructivă de somn, raportează, de asemenea, rate semnificativ mai mari de depresie decât cei fără.
8. Somnul îți îmbunătățește funcția imunitară
Un somn de calitate înseamnă și un sistem imunitar puternic.
Studiile au arătat că cei care au dormit mai puțin de 7 ore au fost de aproape 3 ori mai predispuși să dezvolte o răceală decât cei care au dormit 8 ore sau mai mult.
Dacă ești vulnerabil la răceli, asigură-te că dormi cel puțin 8 ore pe noapte.
9. Somnul insuficient influențează afecțiunile inflamatorii
Somnul poate avea un efect major asupra inflamațiilor din corpul tău. De fapt, se știe că privarea de somn activează markeri nedoriți ai inflamației și cauzează leziuni celulare.
Somnul deficitar a fost puternic legat de inflamația pe termen lung a tractului digestiv, în afecțiunile cunoscute sub numele de boli inflamatorii ale intestinului.
Un studiu a observat că persoanele private de somn, cu boala Crohn, aveau șanse de două ori mai mari să recidiveze decât pacienții care dormeau bine .
10. Somnul afectează emoțiile și interacțiunile sociale
Deficiența de somn reduce capacitatea de a interacționa social. Mai multe studii au confirmat acest lucru folosind teste de recunoaștere facială emoțională. Un studiu a constatat că persoanele care nu dormiseră aveau o capacitate redusă de a recunoaște expresiile furiei și fericirii.
Cercetătorii susțin că somnul insuficient ne afectează capacitatea de a recunoaște indicii sociale importante și de a procesa informații emoționale.
Somnul are așadar un rol important în sănătatea noastră iar obiceiurile noastre legate de somn pot face o mare diferență în calitatea vieții.
Tu, câte ore dormi pe zi?