10 absolvenți ai școlilor militare de subofițeri jandarmi sunt, începând de astăzi, noii colegi ai Jandarmilor mureşeni.
Ziua de luni, 08 ianuarie 2018, va rămâne memorabilă pentru 10 tineri jandarmi, care începând cu această dată au început serviciul, în slujba cetățeanului, la Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I ” Târgu-Mureș. Absolvenţi ai școlilor militare, promoția decembrie 2017: 6 provenind de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și 4 de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, cei mai noi colegi ai mureşenilor sunt 2 fete și 8 băieți, toți având gradul de sergent major. Ei au fost prezentați, în cadru festiv, de către comadantul unității, lt.col. Gurău Stelică, care le-a dat asigurări că vor fi sprijiniți și îndrumați de întreg colectivul de cadre al unității, pentru a se integra cât mai ușor în activitate, urându-le în numele tuturor un călduros bun venit și mult succes în carieră!
În perioada imediat următoare, subofițerii vor participa la un program de pregătire specifică ce va cuprinde activităţi de cunoaştere a atribuţiilor şi sarcinilor specifice, după care vor intra în serviciu, pentru executarea misiunilor de ordine publică, în cadrul structurilor operative ale unității.
Ceremonia de absolvire a elevilor Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și a Școlii Miltare de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, promoția 2016-2017, a avut loc joi, 21 decembrie 2017, la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni, respectiv la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri. Cu această ocazie, elevilor absolvenți le-a fost acordat primul grad de subofițer și anume sergent major.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.