Un număr de 117 trenuri au fost afectate de furtuna puternică de duminică după-amiază, înregistrându-se în total întârzieri de 14.000 de minute, a declarat, luni, directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.
„Ieri, în jurul orei 15.30, a început la Timișoara furtuna, care, în câteva minute a făcut pagubă de peste 100.000 de lei, acoperișuri, linii de contacte, clădiri dărâmate, dar în afară de acest lucru, am avut 117 trenuri afectate de întârzieri și peste 14.000 de minute de întârziere înregistrate din cauza acestor evenimente nedorite meteo”, a spus oficialul CFR Călători, în cadrul unor declarații de presă cu ocazia inaugurării unui vagon modernizat, care a plecat luni dimineață pe ruta Gara de Nord — Constanța.
Potrivit acestuia, mai sunt în prezent întârzieri la câteva trenuri care vor sosi în curând în Gara de Nord, precum și la 58 de trenuri pe regionala Timișoara și la peste 40 pe regionala Cluj.
„Avem și două trenuri deviate în momentul de față, care au plecat de la Iași la Timișoara, care au fost deviate de la Vatra Dornei pe altă magistrală. Unul dintre ele se va duce prin Cluj, iar celălalt, direct la Timișoara. În aceste două trenuri avem 270 de călători, care vor primi apă și ceai”, a precizat Szentes.
Acesta a subliniat, totodată, că niciun călător nu a fost în pericol.
„Nu au fost niciun moment în pericol. Au fost 40 de intervenții din cauza copacilor, dar călătorii nu au fost niciun moment în pericol, deși au căzut copaci inclusiv pe vagoane”, a adăugat el.
Totodată, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent la eveniment, a declarat că în cursul nopții au fost constituită o celulă de criză în cadrul ministerului și s-a intervenit peste 300 de angajați ai CFR pentru a rezolva situația.
„Am avut peste 43 de avarii la calea ferată în cursul nopții și au fost toate remediate până în această dimineață. S-a muncit la foc continuu azi-noapte și am reușit punerea în circulație a tuturor trenurilor. Prioritatea a fost să nu avem trenuri blocate în trafic și s-a reușit acest lucru, chiar dacă cu anumite întârzieri”, a susținut ministrul.
Furtuna de duminică a provocat 145 victime, dintre care opt persoane au decedat, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Fenomenele meteo extreme au afectat 212 localități din 15 județe (Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Suceava, Sălaj și Timiș).
AGERPRES