Galeria Asociației Artiștilor Plastici Mureș din strada Republicii a găzduit în această dimineață vernisajul unei expoziții de icoane. Un numeros public a asistat cu mare interes la prezentarea celor 120 de lucrări realizate de pictorița Maria Mera.
Fiind vorba de icoane ce reprezintă sfinți români, evenimentul a început cu rugăciunea rostită de părintele Șincan.
Despre ideea acestei colecții de icoane ce se vor regăsi reproduse într-o carte, un album intitulat ”Sfinții României”, a vorbit Ilarie Opriș, menționând că în urma taberei de pictură de la Cotuș s-au gândit la realizarea acestui proiect.
Călin Bogățean a vorbit despre pictorița Maria Mera, care i-a fost elevă la Școala Populară de Artă. Mariei i-au dat modele după care să picteze atât Ilarie Opriș cât și părintele Paraian.
Lucrările au fost realizate în foarte scurt timp, ținând cont că ”drumul iconarului este foarte greu ”, după cum s-a exprimat Călin Bogătean, prin asta înțelegând că se întămplă ca iconarul ”să fie legat”, să nu reușească să realizeze nimic.
În cele din urmă a luat cuvântul și realizatoarea lucrărilor, Maria Mera. ”Această poveste a icoanelor a început în 2017 într-o tabără în care eu n-am reușit să pictez niciuna. În 2018 o vară întreagă am stat să învăț. Inițial a fost vorba de 33 de icoane, numărul vârstei lui Iisus. Au fost sfinți pe care eu am încercat să îi pictez de mai multe ori, am și citit despre ei. Pictând intri într-o stare, am pictat mai mult cu sufletul. M-a ajutat credința, despre care cred că poate ocroti acest popor. Astfel am reușit icoană după icoană, de parcă sfinții mi-ar fi dictat modul în care să-i pictez”, s-a destăinuit pictorița, membră de 5 ani a Asociației Artiștilor Plastici.
Mulțumim EG pentru imagini.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.