În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii mureșeni, împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul acţiunilor, forțele de ordine au verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.
Astfel, au fost organizate 37 de acțiuni punctuale, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate peste 105 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.
Au fost verificate în total, peste 710 locaţii de interes, peste 1540 de persoane și aproximativ 135 de mijloace de transport persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.000 de lei, dintre care 15 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 5 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
• Facem precizarea că în această perioadă nu este permisă activitatea operatorilor economici de a desfășura activități tip club/discotecă.
De asemenea, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.